sâmbătă, septembrie 19

De la Ion Iliescu la Dan Barna. Când va fi următoarea Mineriadă?

0
288

Liderii actuali ai PSD nu scot o vorbă despre tragedia pe care predecesorii lor au produs-o prin Mineriada din 13-15 iunie 1990. Logic, pe undeva, PSD este moştenitorul acelei nenorociri produse de predecesorul său, FSN, deci nu are niciun interes în stabilirea unui verdict definitiv care l-ar putea incrimina chiar pe Ion Iliescu, preşedintele de onoare al partidului care a condus ţara prin crime şi atrocităţi fără egal în lume.

Slavă Domnului că, la exact 30 de ani de la acele evenimente groaznice, în România există acum politicieni şi grupări politice interesate de adevăr. USR este unul dintre partidele care vrea să se facă, în sfârşit, lumină legat de iunie 1990. A demonstrat-o şi prin intervenţia liderului său pe acest subiect crucial pentru vindecarea memoriei noastre recente.

Dan Barna a afirmat sâmbătă că, atât timp cât Justiţia nu va stabili responsabilităţile pentru 13-15 iunie 1990, mineriadele vor rămâne o rană deschisă a României. El a adăugat că pentru dreptate nu este niciodată târziu.

“13-15 iunie 1990. Trei decenii se împlinesc astăzi de când românii care au crezut într-o Românie liberă, fără urmaşi ai comunismului la conducerea ţării, au protestat în Piaţa Universităţii şi au fost bătuţi de minerii chemaţi de Ion Iliescu. Trei decenii în care statul român e eşuat în a face dreptate acestora, în a scoate la lumină întregul adevăr şi a-i trage la răspundere pe vinovaţi”, a declarat Dan Barna potrivit unui comunicat de presă al USR citat de Agrepres.

USR consideră totodată că, “în lipsa acelui abuz îngrozitor, România ar fi arătat astăzi mult mai bine”.

“Nu putem schimba trecutul, dar putem învăţa din el şi putem avea grijă de viitor. Câtă vreme Justiţia nu va stabili responsabilităţile pentru 13-15 iunie 1990, mineriadele vor rămâne o rană deschisă a României. De 30 de ani aşteptăm răspunsuri care întârzie. În 13-15 iunie, au murit oameni, mii de bucureşteni au fost bătuţi cu sălbăticie, iar pagubele materiale au fost imense. Tânăra democraţie românească a pierdut atunci aproape tot ce câştigase la Revoluţie”, a mai spus liderul USR.

România distrusă pe termen lung

Miron Cozma, liderul minerilor. Nici până azi n-a fost judecat pentru Mineriada din iunie 1990

Fără a-l idolatriza pe Dan Barna, putem face un arc peste timp între generaţia sa de politicieni şi cei din vremea Mineriadelor.

Acţiunile abominabile ale minerilor lui Ion Iliescu au distrus atunci o clasă politică nouă şi în formare, în care intraseră mulţi tineri de profilul actualului lider al USR.

Fenomenul Piaţa Universităţii a creat o mulţime de “Dan Barna”, români care au descoperit la Revoluţie nevoia de implicare civică şi politică pentru a rupe definitiv ţara de trecutul comunist.

Mineriada din iunie 1990 a distrus însă din faşă acea generaţie a speranţei. Mulţi dintre tinerii de ispravă care au înţeles pericolul reprezentat de FSN (PSD-ul de azi) au fost măcelăriţi efectiv de intervenţia hoardelor cu lămpaş. Violenţa indusă de Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alţi capi fesenişti i-a făcut pe mulţi fie să părăsească România (vezi dezvăluirea jurnalistului Petru Clej, pe atunci la România Liberă), fie să abandoneze lupta şi să se retragă în umbra politicii.

Urmaşii lui Ion Iliescu sunt oricând capabili de noi mineriade

Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Olguţa Vasilescu şi Sorin Grindeanu au demonstrat că pot gira violenţa în politică

Aşa cum bine spune Dan Barna, România a pierdut enorm din cauza Mineriadei. Ani, creiere, bani, viitor. Totuşi, la scara timpului, adevărul iese mereu la suprafaţă, dovadă că azi oameni ca Dan Barna pot vorbi liber despre acele fapte abominabile şi pot cere dreptate până la capăt.

Dar deşi România s-a schimbat mult de atunci, spiritul lui lui Iliescu dăinuie încă la doi paşi de Dan Barna.

În Parlament şi în alte instituţii, acolo unde Marcel Ciolacu, Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea sau Sorin Grindeanu duc mai departe moştenirea atrocităţilor FSN, din moment ce nu au mimat măcar un gest pentru aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor. Mai mult, au creat condiţiile pentru ca violenţa să revină din nou pe străzile României, în vremea lui Liviu Dragnea.

De aceea, de la Ion Iliescu la Dan Barna, am progresat ca naţie, dar atâta vreme cât crima antiromânească a Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu va fi pedepsită, în România va exista oricând un focar latent capabil să nască tragedii similare. Dacă nu credem că mai e posibil, să ne uităm doar puţin înapoi în timp, la 10 august 2018.

VEZI ŞI:

„Am plecat din România și nu m-am mai întors decât ca vizitator”. Mărturia unui ziarist căruia Mineriada din iunie 1990 i-a schimbat viaţa

Leave a reply