Claudiu Năsui despre măsura ca platformele Booking și Airbnb să primească acceptul vecinilor pentru a închiria apartamente

0
142

Ordonanța de Guvern nr. 58/21 august 1998 prevede că agenții economici din turism au obligația „să funcționeze numai cu structuri de primire turistica clasificate”.

„Până acum, legislația privind desfășurarea activităților turistice în România nu făcea referire la persoanele fizice care își închiriază apartamentele prin AirBnB sau Booking”, aflăm prin intermediul site-ului Spotmedia.ro.

„Dar, tot potrivit legii, agent economic însemna „persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau familială, societatea comercială sau altă persoană juridică constituită conform legii”.

Prin ordinul 510 al ministrului Turismului și Antreprenoriatului, Constrantin Cadariu, publicat în Monitorul Oficial pe 1 martie, în rândul agenților economici care au nevoie de clasificare pentru a desfășura activități turistice au fost introduse și personele fizice.


Același ordin prevede și condițiile pe care o persoană fizică trebuie să le îndeplinească pentru a obține clasificare pentru apartamentul pe care vrea să îl închirieze.

Mai exact, pe lângă documentele personale și privind locuința de închiriat, proprietarul trebuie să obțină și să prezinte „acordul asociației de locatari/proprietari sau acordul proprietarilor cu care operatorul economic persoană fizică are pereți comuni, pe plan orizontal și vertical, din care să rezulte activitățile ce urmează a fi desfășurate în structura de primire turistică respectivă”.

„În aceste condiții, potrivit senatorului Claudiu Năsui, mulți dintre români nu vor mai putea să își închirieze proprietățile prin AirBnB sau Booking pentru simplul fapt că nu se înțeleg bine cu un vecin,” mai spune site-ul amintit.

„De acum, puteți să vă închiriați apartamentul prin acele platforme doar dacă luați semnătura tuturor vecinilor. Deci e suficient să fiți certat cu un vecin, ca să nu mai aveți dreptul să vă folosiți de proprietatea dumneavoastră.

Devine cum era și cu înființarea de societăți, când aveam nevoie de acordul vecinilor ca să avem o firmă. Am reușit să eliminăm această prostie, dar cu greu pentru că guvernul PNL a atacat-o la CCR. Nu mai intrăm în detalii.

Împiedicarea cazărilor tip AirBNB vine pe urma lobby-ul industriei hoteliere. Pentru că hotelurile vor să-și închidă concurența. Până la urmă nu e prost cine cere. E prost cine dă. E prost statul care le face pe plac, printr-un ministru așa-zis «liberal». Știu cum e să fii ministru și să vină toate grupurile de interese să ceară diferite privilegii. Dar dacă chiar reprezinți România, trebuie să faci ce e bine pentru țară, nu pentru un grup de interese”.

Potrivit lui Năsui, turismul va avea de pierdut de pe urma acestei modificări de legislatie a ministrului Cadariu.

„Efectele acestui ordin dat din pix vor fi:

1) Mii de români vor pierde o sursă de venit. Asta tocmai în perioadă de criză. Ministrul „antreprenoriatului” lovește fix în micul antreprenoriat care și-a amenajat un apartament și voia să-l închirieze.

2) Degradarea turismului în România. Concurența scoate ce-i mai bun dintr-o industrie. Cu mai puțină concurență, pe piață vor fi camere mai scumpe și mai proaste.

Antreprenoriatul pierde, turismul pierde, România pierde. Singurii care câștigă sunt grupurile de interese care au făcut lobby pentru acest ordin de ministru. Cu războiul la graniță, lor de asta le arde”, a mai scris Năsui, pe Facebook.”

Sursa: Spotmedia.ro

Foto coperta: Hosts.guesty.com

Leave a reply