duminică, decembrie 8

Davos: Aurescu a discutat pe teme de energie cu reprezentanţi ai mediului de afaceri

0
324

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi, cu prilejul participării la cea de-a 53-a Reuniune Anuală a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF), în Davos-Klosters, Elveţia, întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, discuţiile vizând, în principal, dezvoltarea sectorului energiei în România.

Astfel, ministrul Aurescu a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin, şi cu William Young, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei.

Discuţia s-a axat pe participarea companiei canadiene la proiectele din domeniul nuclear civil din România, îndeosebi retehnologizarea Unităţii 1 şi construcţia Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare (CN) de la Cernavodă, scrie agerpres.

În cadrul întrevederii, ministrul Aurescu a reconfirmat rolul central pe care dezvoltarea sectorului nuclear civil îl deţine în cadrul strategiei naţionale de securitate energetică, mai ales în contextul geopolitic actual, în care se impune intensificarea demersurilor de creştere a independenţei energetice, proiectele referitoare la Unităţile 1, 3 şi 4 ale CN Cernavodă numărându-se, alături de cele privind construcţia primelor reactoare modulare mici, printre obiectivele majore de tranziţie energetică ale României.

Ministrul Afacerilor Externe şi reprezentanţii SNC Lavalin au discutat despre activitatea companiei ca partener major în cadrul consorţiului angrenat în dezvoltarea complexului energetic nuclear de la Cernavodă. La nivel tehnologic, firma canadiană deţine tehnologia CANDU utilizată în actualele unităţi, dar şi în noile proiecte aflate în curs de derulare la CN Cernavodă. Compania este implicată şi în formarea de specialişti în sectorul nuclear civil, prin cooperarea de profil derulată cu compania românească SN Nuclearelectrica.

De asemenea, a fost abordată necesitatea accelerării demersurilor de finanţare a proiectelor menţionate.

În aceeaşi zi, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere, în marja WEF, cu Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al grupului Energias de Portugal SA (EDP) şi al diviziei de energie regenerabilă EDP Renewables (EDPR).

Cu acest prilej, ministrul Aurescu a subliniat importanţa creşterii investiţiilor în dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în România, grupul EDP fiind un exemplu elocvent în acest sens, cu atât mai mult în contextul angajamentului României de a îndeplini ţintele europene şi internaţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de atingere a neutralităţii climatice.

Şeful diplomaţiei române a arătat că şi în anul 2023, România va continua să ia măsurile necesare pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional, inclusiv măsuri îndreptate spre consolidarea mixului energetic şi atragerea investiţiilor în domeniul energiei verzi.

Leave a reply