sâmbătă, februarie 15

Dan Vâlceanu: Neimpozitarea salariului minim, chiar şi pentru anumite categorii de contribuabili, este o măsură greu de aplicat în acest moment

0
462

Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a afirmat azi că “neimpozitarea salariului minim, chiar şi pentru anumite categorii de contribuabili, este o măsură greu de aplicat în acest moment”,  în care trebuie urmărit deficitul bugetar.

El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la o propunere a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, privind neimpozitarea salariului minim. La sfârşitul lunii iulie, Năsui a arătat că neimpozitarea salariului minim ar putea fi o soluţie pentru păstrarea forţei de muncă în ţară, iar această măsură ar putea începe la 1 ianuarie 2022 într-un sector privat, care ar putea fi HoReCa.

Pe de altă parte, ministrul susţine că,  odată ce va exista o categorie de contribuabili care nu plătesc taxe şi alţii vor dori să beneficieze de acelaşi regim.

„E o măsură pe care mi-e greu să cred că o putem aplica în acest moment. Vorbeam de consolidare fiscală, de acoperirea cheltuielilor, dacă venim cu această măsură o să avem o mare problemă bugetară. (…) Mi-e greu să cred că odată ce deschidem cutia Pandorei, vom mai putea opri generalizarea unui asemenea proiect. Odată ce ai creat o categorie care nu plăteşte taxe, toate celelalte vor dori să fie în aceeaşi situaţie. Să vedem ce se va întâmpla, suntem cu ochii pe deficit, pe execuţia bugetară. În funcţia de ministru de finanţe sunt cel criticat în permanenţă, pentru că nu trebuie să fiu mână largă”, a explicat marţi Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.

Leave a reply