marți, septembrie 28

Dan Barna mesaj cu dedicație, la depunerea candidaturii pentru conducerea USR PLUS

0
191

Dan Barna, unul dintre liderii cei mai importanți de la USR PLUS a postat un mesaj cu mult subînțeles, atât pentru partenerii din coaliție, dar și pentru contracandidații săi, din partid, la depunerea candidaturii sale. Pentru a nu se crede că vrem a ”influența”, în vreun fel, mai jos puteți citi întreaga postare:

” Vă mulțumesc tuturor pentru șansa de a fi parte din ceea ce este, cred eu, cel mai important fenomen politic al ultimelor zeci de ani din România: USR PLUS.


Pentru că USR PLUS e singurul partid ai cărui membri vin autentic din societatea civilă reală.
Nu mi-e teamă să spun răspicat că USR PLUS este diferit. Pentru că nu numai că am înțeles nevoia unei schimbări radicale în societatea românească, dar am făcut ceva ca ea să devină realitate.
Mi-am depus astăzi candidatura pentru funcția președinte al USR PLUS.
Știu de unde am plecat.
Știu și înțeleg exact unde suntem acum.
Știu unde trebuie să ajungem ca să îndeplinim așteptările celor care ne-au trimis aici.
Acesta este motivul pentru care candidez și pentru care le cer colegilor mei să fie alături de mine, în baza credinței că nu poți face politică decât la firul ierbii. Nu poți face politică decât stând permanent de vorbă cu oamenii și intern și extern. Nu poți face politică decât fiind prezent.
Minut cu minut, oră cu oră, zi după zi.
Când ești la guvernare politica nu mai înseamnă postări de succes pe Facebook. Aici ele ne ajută puțin. Politica înseamnă negociere obositoare și încăpățânată pentru fiecare obiectiv pe care ni l-am propus. Politica înseamnă să te lupți alături de Cătălin Drulă pentru banii de autostrăzi și căi ferate, alături de Cristian Ghinea pentru proiectul de țară care e PNRR, alături de Ioana Mihăilă pentru spitale și medicamente, alături de Claudiu Năsui pentru eficiență în economie, alături de Stelian Ion pentru o justiție corectă și sănătoasă , alături de Ciprian Teleman pentru resurse în cercetare. Și alături de Dominic sau Lucian sau Elena sau Clotilde sau Radu sau Gabi sau ceilalți colegi primari pentru comunități locale.
Mai avem multe de făcut împreună pentru România. De aceea, vin în fața colegilor din USR PLUS și le cer încrederea și sprijinul pentru un nou mandat prin care să consolidăm USR PLUS la guvernare în 2024. Avem datoria morală să ne ducem la bun sfârșit angajamentele și reformele asumate pentru o Românie modernă, iar aceste 8 luni sunt doar începutul USR PLUS la guvernare.
Avem datoria să ducem această țară mai departe. Guvernarea națională și guvernarea locală nu pot fi lăsate pe mâna celor care nu și-au schimbat metodele în 30 de ani.
Suntem aici și rămânem aici.
• Am fost acolo în 2016
• Am fost acolo în 2020
• Suntem aici.
• Vom fi acolo în 2024!
Noi am arătat că se poate și altfel. Guvernare cu fața la oameni și gândul la viitor.

Leave a reply