Dă semne de revenire economia României? Raportul C.E. consideră că vaccinarea anti-Covid este esențială pentru revigorarea economiei

În privința economiei UE, Comisia Europeană estimează un avans de 3,7% anul acesta și de 3,9% în 2022
0
739

Veste bună pentru economia României. Produsul Intern Brut va crește, anul acesta, cu 3,8%, fiind susținut de consumul privat și investiții, potrivit previziunilor de iarnă publicate joi de Comisia Europeană. Față de prognoza precedentă, etimările s-au îmbunătățit. Actualele estimări iau în calcul și ritmul în care se desfășoară campania de vaccinare.

Raportul C.E. arată că, după o contracţie de 5% în 2020, economia României va avansa cu 3,8% anul acesta și cu 4% în 2022.

În raportul precedent, Comisia estima că PIB-ul României va înregistra un avans de 3,3% în 2021 și de 3,8% în anul viitor, după o contracție de 5,2% în 2020.


Pe măsură de campania de vaccinare va înainta, permițând ridicarea graduală a restricțiilor, își va reveni și consumul privat, unul dintre principalele motoare ale creșterii economice. C.E. estimează rezultate bune și în ceea ce privește investițiile.

”Consumul privat este aşteptat să îşi revină puternic începând din a doua jumătate a lui 2021, pe măsură ce progresul vaccinării ar trebui să permită o ridicare graduală a restricţiilor. Consumul este aşteptat să rămână robust în 2022.”

Investiţiile vor rămâne solide de-a lungul orizontului de prognoză, sprijinite de sectorul construcţiilor. Exporturile sunt aşteptate să îşi revină pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor economice în rândul principalii parteneri comerciali ai României.

Cu toate acestea, contribuţia exporturilor nete ar urma să rămână negativă de-a lungul orizontului de prognoză. Cheltuielile viitoare care au legătură cu Facilitatea de revenire şi rezilienţă nu au fost incluse în această prognoză”, arată raportul citat.

C.E. a prezentat noi date și despre inflație, care ar urma să crească anul acesta, dar va scădea ușor în 2022.

În 2021, majorarea preţurilor la petrol şi liberalizarea pieţei de electricitate din ianuarie vor duce la o majorare a ratei medii anuale a inflaţiei până la 2,6%, de la 2,3% anul trecut, urmând să se reducă uşor la 2,4% în 2022, mai precizează C.E.

În privința economiei UE, Comisia Europeană estimează un avans de 3,7% anul acesta și de 3,9% în 2022. Economia blocului comunitar va atinge nivelurile de producţie anterioare crizei mai devreme decât se anticipase în previziunile economice din toamnă, în urma ritmului de creştere mai accelerat preconizat în a doua jumătate a acestui an și în 2022, subliniază raportul.

sursa: realitatea.net

VEZI ŞI:

Orban spulberă planul PSD și AUR pus la cale pentru eliminarea lui Vlad Voiculescu de la Sănătate

România, 4 miliarde de euro dintr-o lovitură! ”E o poveste pentru copiii Europei”. Cum se vor împărți banii acordați prin planul de redresare pentru Europa

INTERVIU. ”Țiriac zice: avioanele mele, că am mai multe… Cum să-i înjoșești pe români în halul ăsta, tu, cel mai bogat?!” Rechizitoriul unui ziarist anticomunist

Leave a reply