marți, decembrie 3

VIDEO.Curtea de Apel a SUA dă o lecție usturătoare bisericilor funtamentaliste românești din Chicago

0
1999

Romani 13:1-2Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.

De curând, Curtea Supremă a Statelor Unite a respins cu 5-4 o cerere a unei biserici penticostale din California, care solicita renunțarea la restricțiile impuse de autoritățile statale.

O Curte de Apel din statul Illinois a respins, și ea, săptămâna aceasta, ca nefondate acuzațiile aduse de bisericile neoprotestante românești Elim (penticostală) și Logos (baptistă), din zona metropolei Chicago, într-un proces intentat împotriva guvernatorului statului. Cele două biserici sunt conduse de pastorii fundamentaliști Cristian Ionescu și Daniel Chiu.

Într-o conferință de presă susținută, pe 24 mai, după slujba de la biserică, pastorul penticostal Cristian Ionescu acuza autoritățile din Chicago și ale statului Illinois de tiranie și discriminare, spunând chiar că ele ar dori să îi demoleze biserica. Motivul scandalului era refuzul câtorva biserici românești din zonă de a respecta regulile cu privire la numărul de persoane care pot participa la o slujbă religioasă.

Noua clădire a bisericii penticostale Elim Chicago

Într-o scrisoare transmisă pastorilor români de către Departamentul pentru Sănătate Publică din Chicago, primarul din Chicago, Lori Lightfoot, avertiza bisericile care încalcau restricțiile impuse de autorități cu amenzi și aplicarea legii:

Această notificare de anulare îți este adresată ție, ca lider al congregației tale. Având în vedere riscul sporit de răspândire a COVID-19 în întrunirile de 10 sau mai multe persoane, vi se solicită să opriți totul imediat”.

Atât judecătorul John Roberts, de la Curtea Supremă, cât și cel de la Curtea de Apel au argumentat în deciziile lor că restricțiile impuse la nivel de stat nu încalcă drepturile prevăzute de Constituție. Ba mai mult, măsuri similare de restricție și chiar unele mai severe sunt impuse unor alte activități, precum concerte, nunți, cinematografe, teatre etc. În cazul bisericilor românești, judecătorul afirmă că nu au fost restricționate drepturile religioase, iar guvernatorul avea tot dreptul să impună acele măsuri.

Judecătorul Frank Easterbrook a argumentat, în cuprinsul celor 12 pagini, că Ordinul Executiv, dat de guvernatorul statului Illinois, are drept măsură stoparea răspândirii noului virus Corona, care până la data judecării cazului a infecta, în statul Illinois, 133.639 de persoane, din care 6.398 au murit.

Judecătorul susține că aceste cifre, conform epidemiologilor, sunt subestimate, în realitate un număr mai mare de persoane fiind ucise de acest virus, ele nemaifiind însă testate. Experții medicali susțin că o persoană infectată poate crește exponențial numărul de infectați de 2-3 ori, acest lucru supra solicitând sistemul medical de la terapie intensivă, mai spune judecătorul.

Judecătorul Easterbrook afirmă că Ordinul Executiv dat de autoritățile statale este neutru cu privire la religie, ba chiar că include programele religioase în cadrul serviciilor considerate esențiale, doar că a limitat numărul de persoane care pot participa, spre deosebire de activități precum concertele, care au fost total interzise.

Cu toate că, în fază inițială, cele două biserici au primit un răspuns negativ la cererile lor, ele au continuat cu acțiune juridică la Curtea de Apel, cerând ca între timp restricțiile impuse de autorități să fie anulate.

Curtea de Justiție afirmă însă că pârâtul, adică cele două biserici românești, a eșuat în încercarea de a-și argumenta cererea, Ordinul Executiv nediscriminând activitățile religioase, nefiind ostil față de religie, ci dimpotrivă a impus reguli neutre și generale. Restricțiile Ordinului Executiv temporar au fost aplicate nu doar bisericilor, ci și unor activități seculare, precum concertele, piesele de teatru, orchestre vocale, unde prin folosirea vocii există șansele ca virusul Corona să fie mai ușor răspândit.

Judecătorul mai afirmă că în conformitate cu decizia juridică din procesul, „Employment Division v. Smith, 494 U.S. 872 (1990)”, statul nu este obligat să acomodeze activitățile religioase sau să le excludă din a respecta legile generale. Chiar dacă Congresul a stabilit mai multe reguli favorabile religiei, o altă decizie juridică din procesul Boerne v. Flores, 521 U.S. 507 (1997), a concluzionat că aceste reguli nu pot fi aplicate statelor.

Chiar dacă inclusiv statul Illinois a introdus reguli religioase favorabile, prin așa numitul Illinois Religious Freedom Restoration Act, 775 ILCS 35/1 to 35/30, Amendamentul al XI-lea din Constituție restricționează dreptul cetățenilor de a da în judecată statele în Curțile Federale de Justiție (Pennhurst State School & Hospital v. Halderman, 465 U.S. 89 -1984 ), a mai spus judecătorul.

Deoarece cele două biserici românești au susținut că magazinele alimentare sau unele companii au mai multi de 10 oameni la un moment dat în același loc, fiind firesc ca și ele sa aibă acest drept, judecătorul le-a răspuns că e stupid să compare serviciile religioase cu cele menționate de ei, si că mai degrabă pot fi comparate cu evenimente care eu loc în săli de concerte sau de cinema.

Totodată judecătorul Curții de Apel a spus că și el se aliniază cu argumentele aduse de John Roberts, judecătorul Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, confirmând ca fără susţinere acuzațiile aduse de bisericile Elim si Logos, cum că statul Illinois i-a discriminat religios și a încălcat Primul Amendament din Constituție, cu privire la libertățile religioase.

Pastorul Cristian Ionescu

Totodată, pastorul Cristian Ionescu a încercat să dea falsa impresie că autoritățile primăriei din Chicago ar putea inclusiv să-i demoleze biserica, dacă nu respectă legile, deşi nu a adus niciun argument solid în sprijinul afirmaţiilor sale.

Probabil că cel mai bun contraargument este însăși clădirea noii biserici penticostale Elim, care se construiește la Chicago și care va costa, până la finalizare, multe milioane de dolari.

 

 

 

Video: Noua clădire a bisericii Penticostale Elim din Chicago

Leave a reply