Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni, în România, evidenţiază că în intervalul 20-26 iulie 2020 s-a înregistrat cea mai mare creştere de când a început epidemia în ţara noastră.
Din cauza mesajelor iresponsabile ale unor lideri politici și de opinie și a două instituții care au contribuit direct la infectarea masivă a populației (CCR și Avocatul Poporului), România a pierdut controlul pandemiei.
În fiecare zi, de o săptămână încoace, se înregistrează peste 1.000 de cazuri noi, ceea ce este enorm pentru o țară cu populație de 3-4 ori mai mică decât a marilor state vest-europene, care înregistrează niveluri similare de infectare.
Pericolul încă n-a trecut nicăieri în lume. La nivel mondial, numărul infecțiilor a început din nou să crească exponențial. De la o zi la alta se înregistreaza mai multe cazuri, nu mai puține.
”Al doilea val corona vine negreșit. Nu-l putem împiedica, dar măcar îl putem atenua. Or, lucrul acesta este posibil numai dacă oamenii vor fi prudenți și dacă vor renunța, în primul rând, la întâlniri, petreceri și evenimente”, scrie Fabian Schmidt pentru site-ul Deutsche Welle.
Concediul, acolo unde este din nou posibil, ar trebui petrecut în cerc restrâns. Cei pe care îi mănâncă-n fund și care țin neapărat la distracții în preajma câtorva mii de persoane, la dezmăț cu alcool și droguri, cei care nu păstrează distanța dau dovadă de iresponsabilitate și lipsă de solidaritate.
”Actuala rată a infecțiilor ne-a costat scump pe toți. Mulți și-au pierdut rude și prieteni. Alții și-au pierdut locurile de muncă sau afacerile. Lor, dar și nouă înșine, le datorăm o abordare serioasă a pericolului Corona. Relaxarea măsurilor menite să țină sub control răspândirea virusului nu înseamnă liber la anarhie”, continuă analistul DW.
Pe lângă întăriri la frontierele interne ale UE și chiar în spațiul Schengen, ca în cazul Norvegiei, diferite țări iau măsuri pentru creșterea utilizării măștilor de față în spațiile publice, precum Franța sau Regatul Unit.
Toate țările se confruntă cu aceleași dileme: cum să menținem economia activă, să economisim ceea ce poate din sezonul estival de vară și să permitem agriculturii, care are nevoie de multă muncă străină, să funcționeze fără transmiterea comunitară a coronavirusului.
Puține imagini rezumă cu o asemenea forță creșterea treptată a prudenței în majoritatea țărilor europene ca decizia unei regiuni franceze din sud-vestul țării de a înființa două centre de testare a covid-19 într-un oraș turistic.
Autoritățile din zona Arcachon oferă test gratuit PCR (cel mai sofisticat) tuturor acelor turiști care solicită acest lucru, cu rezultate în 24 de ore. Punctele de testare sunt instalate unul pe plajă, celălalt în gară. Măsura este o consecință directă a ceea ce autoritățile regionale consideră „o evoluție îngrijorătoare a pandemiei”.
[…] Cum se pregătește Europa de valul doi al pandemiei. ”Relaxarea nu înseamnă liber la anarhie” […]