Meritul principal este fără îndoială al lui Klaus Iohannis. Investiția americană în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă a fost unul dintre cele mai importante puncte pe agenda discuției bilaterale de la Casa Albă cu președintele SUA Donald Trump, din august 2019.
Urmare a acestei mutări strategice pentru România, ministrul Economiei avea să anunțe zilele trecute marea veste:
„România face astăzi un pas uriaș înainte în dezvoltarea parteneriatului strategic pe care îl are cu Statele Unite ale Americii, in ceea ce priveste componenta energie, respective cooperarea în domeniul nuclear civil. Am promis, și am dus la îndeplinire, o misiune strategică: identificarea de parteneri din state NATO pentru Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Acordul pe care l-am parafat astăzi alături de Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Dan Brouillette, ne permite să avem tehnologie și expertiză americană atât pentru Reactoarele 3 și 4, cât și pentru retehnologizarea Unității 1, păstrând tehnologia CANDU 6, în cadrul unui consorțiu mai amplu euro-atlantic, reprezentând țări care fac parte din NATO, și cu sprijin financiar din partea partenerilor implicați. În plus, se creează cadrul unei ample cooperări între România și SUA în domeniul nuclear civil. În același timp, ne dorim ca pe lângă partenerii americani să îi avem parteneri și pe canadieni și francezi. Dovedim astăzi că se pot obține parteneriate serioase, predicitibile, dacă există voință politică și muncă susținută. Pentru SNN acest parteneriat este deosebit de important în dezvoltarea companiei, care se află pe o traictorie ascendentă, mai ales după ce a intrat în indicii FTSE Russell. Felicit SNN pentru munca depusă până acum și-i încurajez să implementeze, cu responsabilitate, pașii următori”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, anunțând practic o decizie istorică: implicarea americanilor în industria energetică din România la nivel mare.
Am lăsat citatul de mai sus special la început de text pentru a sublinia, prin vocea oficialului de profil, dimensiunea și importanța unei astfel de afaceri de impact național și chiar regional în care România e piesă-cheie.
Dar puțini sunt cei care știu că vorbele de mai sus ale ministrului Popescu poate n-ar mai fi existat dacă în destinul industriei nucleare românești nu s-ar fi interpus un nume care, la prima vedere, nu are nicio legătură cu acest domeniu: Ana Birchall, fost ministrul al Justiției în Cabinetul Viorica Dăncilă-PSD.
Birchall a notificat-o oficial Viorica Dăncilă, premierul de la acea vreme, că marea companie China General Nuclear Power (CGN) era cercetată și acuzată oficial de spionaj tehnologic în SUA, potrivit surselor G4Media.ro. În acel moment, Dăncilă voia ca Nuclearelectrica să semneze contractul final cu China General Nuclear Power.
În luna mai 2019, companiile Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power au semnat forma finală a acordului pentru societatea care va construi, în parteneriat public-privat, reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro ce ar fi urmat să fie finanțată printr-un împrumut din China.
Investiția propriu-zisă nu a mai fost demarată însă, până la final, și veți afla în continuare cât de mult a influențat Ana Birchall venirea americanilor la Cernavodă.
Venită la Justiție după doi satrapi ai magistraților indepedenți
Birchall a ajuns la Justiție după ce predecesorii săi au săpat o prăpastie aproape de netrecut între România și democrațiile vestice: Florin Iordache și Tudorel Toader.
Cei doi au încercat să pună în practică planul lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu de a scoate România din UE, prin atacul la DNA și la justiția independentă.
Cel mai clar mod de a pune în practică acest asalt antidemocratic și anti-UE&SUA a fost înființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SSIIJ), botezată și ”SS-Gestapo”.
Secția considerată de toată lumea, de la Bruxelles la București și înapoi, un cal troian al mafiei din justiție a avut sprijin chiar la vârful sistemului, via Lia Savonea, fosta șefă a CSM. Exact aici a intervenit Ana Birchall, care a intrat în conflict deschis cu aleasa cuplului Dragnea-Tăriceanu de la vârful CSM.
Numită de Klaus Iohannis ministru al Justiției, Birchall a ”faultat-o” cât a putut pe Savonea, în încercarea acesteia din urmă de a o impune pe Adina Florea la șefia SSIIJ, o procuroare fără experiență, care a lăsat în pace clanul Mazare să distrugă Constanța și litoralul românesc și care a fost propulsată la șefia ”SS-Gestapo”, cu un scop clar: sabotarea luptei anticorupție și distrugerea justiției independente din interior.
Cazul Mazăre, dovada că justiția se face ca la carte
Lia Savonea, fosta șefă a CSM, a compromis un întreg sistem plin de oameni remarcabili și a susținut-o pe ”procuroarea lui Mazăre”, în ciuda întregii Europe și a tuturor magistraților onești din România.
Ambele și-au frecat mâinile când Laura Codruța Kovesi a fost mazilită de Tudorel Toader de la șefia DNA.
Dar Birchall le-a lovit ”la temelie” pe aliatele baronilor PSD.
Și cea mai dură lovitură pentru Savonea, Dragnea, Adina Florea&co a fost aducerea în țară a favoritului lor, Radu Mazăre. Spre deosebire de moșmonditul Tudorel Toader, succesoarea lui la minister a acționat punitiv, prompt, în forță.
În scurt timp, Mazăre era deja după gratii, în ciuda miliardelor sale care îi cumpăraseră un loc în Madagascar. Extrădarea s-a făcut rapid. Chiar dacă acum Mazăre se dă în stambă că a fost extrădat ilegal, România nu-i Madagascar și nici Bucureștiul Antananarivo.
Viorica Dăncilă, avertizată în scris: chinezii sunt anchetați pentru spionaj!
Dar Ana Birchall nu s-a rezumat la a intra în arenă în lupta pe viață și pe moarte cu pionii clanurilor penale infiltrați în aparatul justiției, pe poziții-cheie. A avut un rol despre care puțini știu în scoaterea chinezilor de la parteneriatul pentru investiția în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.
Fără un gest vital asumat deschis de Ana Birchall, azi Cernavodă ar fi fost poate o afacere chinezească, nu americană.
Asta nu anulează cu nimic din meritul celor care au negociat tehnic cu americanii, ulterior, potrivit celor spuse mai sus de ministrul Economiei. Nici din meritul americanilor de pe poziții-cheie la Capitoliu sau la Casa Albă, ori la Departamentul Energiei, care au intrat în jocul pentru binele României.
Dar numele Anei Birchall trebuie să facă parte din istoria acestui moment, pentru că dacă ea nu ar fi acționat în septembrie 2019, azi nu am fi avut motive să celebrăm intrarea americanilor în România pe parte energetică.
Viorica Dăncilă avea totul aranjat. Urma să fie primită la Beijing cu covor roșu și să bată palma cu Xi Jinping, mai ales că totul s-ar fi petrecut în plină campanie electorală. PSD avea nevoie să inventeze ceva, să arate că face, construiește, ajută, nu doar distruge, iar semnarea contractului cu o companie chinezească de talie internațională era dovada că Dragnea a fost un accident.
Surse guvernamentale ne-au declarat că un document trimis de Birchall pe adresa cabinetului Vioricăi Dăncilă a schimbat soarta marelui combinat energetic.
Era vorba despre o înștiințare-avertisment (însoțită și de documente justificative) adresată fostei șefe de la Palatul Victoria, prin care Dăncilă afla negru pe alb care erau riscurile naționale și geostrategice ca România să meargă înainte cu investiția chineză de la Cernavodă.
Mai mult, Dăncilă a fost avertizată și că riscă să dea socoteală personal, dacă nu ține cont de faptul că firma din China are mari probleme de integritate pe piețele internaționale, urmare a unor acuzații grave de spionaj tehnologic.
Ponta și Tăriceanu nu au putut să-i mai ajute pe chinezi
Birchall a scris acel document oficial, ca ministru al Justiției, în care o avertiza pe Dăncilă că riscă să intre într-o situație foarte complicată juridic, dacă nu ia în seamă acuzațiile aduse colosului economic chinezesc ce urma să preia Cernavodă.
Surse guvernamentale ne-au declarat că Birchall s-a dus personal la cabinetul lui Dăncilă și a înregistrat documentul cu număr cu tot.
A fost momentul în care Viorica Dăncilă a înțeles că nu poate merge înainte, chiar dacă Xi Jingping o aștepta la Beijing cu covorul roșu, ceea ce sigur că ar fi ajutat-o electoral, și pe ea, și PSD-ul.
Urmare a notificării, Dăncilă nu a dus mai departe semnarea acordului cu chinezii. Se întâmpla în momentul în care fiica fondatorului companiei Huawei era arestată în Canada în scandalul pieței de telefonie 5G.
Dăncilă a înțeles că miza e prea mare și că nu-și poate asuma riscul de a merge pe mâna Chinei. Așa a picat afacerea pentru care Victor Ponta, Dragnea, Tăriceanu&co. ar fi urmat să facă petreceri de zile mari.
Apropo de cei doi politicieni-avocați ai afacerii cu investiția chineză la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, memo-ul semnat cu compania din China (documentul care ar fi urmat să conducă la parafarea contractului cu Nuclearelectrica) era atât de bine întocmit în favoarea părții chineze încât cu greu putea fi anulat fără consecințe în justiția internațională de business (vezi cazul Roșia Montană-Gold Corporation și despăgubirile imense în dauna României), dacă informațiile din documentul trimis de Ana Birchall Vioricăi Dăncilă nu erau ”blindate”.
Chinezii au ieșit din joc și, firesc, au intrat americanii. Veniseră oricum pentru afacerea off-shore din Marea Neagră, și ea torpilată de PSD-ul lui Dragnea, deci Cernavodă era doar completarea prezenței americane în România pe plan energetic. Pasul cel mare fusese făcut oricum înainte, prin prezența SUA în bazele militare de la Deveselu, Câmpia Turzii și Kogălniceanu.
8 miliarde de euro poate ar fi venit și dinspre China la Cernavodă, dar dacă sursa lor e SUA, atunci e altceva pentru o țară care a așteptat mereu să vină americanii salvatori.
România s-a așezat deja bine după profil american, pe parte militară și energetică. Este deja temelia unei construcții care poate atrage mult mai multe investiții.
Autostrada Constanța-Gdansk, anunțată de Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București, este doar începutul (și aici, rolul președintelui Iohannis a fost crucial, prin implicarea sa în proiectul ”inițiativa celor trei mări”, dar despre acest subiect, cu altă ocazie).
O prezență americană masivă în plan economie nu e mai e de-acum nicio surpriză; dacă la Cernavodă vor veni peste 8 miliarde de dolari, atunci cine îi mai oprește pe americani să cucerească economic România?
Este exact visul de-o viață al străbunilor mâhniți de deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial, când România a ajuns în brațele URSS, dușmanul SUA de la acea vreme.
[…] Cum a schimbat Ana Birchall destinul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Americanii au luat locul… […]
[…] Detalii, AICI […]
[…] Cum a schimbat Ana Birchall destinul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Americanii au luat locul… […]
[…] Cum a schimbat Ana Birchall destinul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Americanii au luat locul… […]