luni, septembrie 27

Culoarele Parlamentului: de ieri… şi de azi

0
44
Nimic nou sub soarele României. De data asta este un articol care surprinde imagini din culisele Camerei Deputaţilor – aşa cum erau surprinse de un reporter al anului 1932. Alte chipuri azi, dar aceleaşi metehne.
Poate că azi găsim mai puţină distincţie şi mai mult mai puţină ştiinţă a oratoriei. Dar de ce să te mai miri? O diferență majoră ar putea fi și faptul că azi lupta pentru imagine a politicienilor se dă mai puţin în paginile gazetelor şi mai mult pe ecranele televiziunilor de stiri.
Nu-mi rămâne acum altceva de făcut decât să transcriu pentru voi articolul „Culoarele camerei – din carnetul unui cronicar parlamentar”, scris de Tudor Teodorescu-Branişte şi publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în numărul din 11 februarie 1932:
“(…) Dar oricât de interesante vi se par dv. marile desbateri, aşa cum le vedeţi în incintă, să ştiţi că nu aceasta este adevărata Cameră. Ceea ce puteţi observa dv. din tribuna publică este numai aparenţa. Realitatea e aiurea. E în culisele Camerei, acolo unde nu aveţi dreptul să răsbateţi. Fiindcă biletul, pe care l-aţi obţinut de la un prieten deputat, sau de la un prieten care e prieten cu un deputat, micul cartonaş dreptunghiular – care azi e verde şi mâine roz, pentru un control mai uşor – nu vă dă dreptul să pătrunde-ţi în culisele Camerei.
Jur-împrejurul incintei, un culoar circular. Covor verde ca şi în incintă. Verde, după cum spunea un parlamentar odată:
– Atât de verde, încât mă mir cum unora dintre colegii mei nu le vine pofta să pască….
Pe acest culoar, canapele comode în care – dacă faci împrudenţa să te aşezi – te prinde pe dată somnul. Un tânăr subsecretar de stat, observând fenomenul, spunea:
– Sunt aduse, cu siguranţă, de la Senat…
Aici se plimbă deputatul liberal cu cel ţărănist, braţ la braţ, după ce – în incintă – s’au acuzat reciproc de hoţie, în admiraţia dv., a celor din tribuna publică. Ceea ce vă spun, nu este o exagerare. Toate marile dueluri oratorice ce sfârşesc cu o limonadă la bufet, cum toate duelurile cu pistolul se termină cu un pahar cu lapte la Flora. „Adversarii nu s’au împăcat pe teren”. Asta înseamnă că s’au împăcat la Flora. Iar în stilul reportagiilor parlamentare, „tumult” şi „suspendare de şedinţă” înseamnă un scurt răgaz acordat celor doi oratori adverşi, pentru o promptă împăcare la bufet.
Nici nu vă închipuiţi dv. ce mare importanţă joacă, în viaţa politică, bufetul şi culoarul parlamentului. Aci, se pun la cale intrigi şi lovituri. Aci, ministrul X face o declaraţie senzaţională, pe care urechea indiscretă a gazetarului o prinde din sbor, stylo-ul lui o fixează pe hârtie iar rotativa o va răspândi mâine în toată ţara, de la Sighet până la Soroca. Ministrul o va desiminţi, fireşte. Fiindcă declaraţia era prea sinceră. Fusese făcută între patru ochi. Nu era destinată publicităţii… Numai că desminţirea vine prea târziu! Declaraţia şi-a produs efectul. Nu fiindcă a fost aflată de cititori. Ci fiindcă a aflat-o cel „vizat”, singurul care nu trebuia s’o afle. Şi fiindcă veni vorba de aceasta, să vă dau un sfat: singurele ştiri adevărate, perfect adevărate sunt cele desminţite…
Pe aceste culoare ale Camerei, se obţin, la iuţeală, rezoluţii, pe care solicitatorul nu le-ar fi putut cuceri în calmul unei audienţe: miniştrii sunt mai bine dispuşi la Cameră, decât în cabinetele lor ministeriale, cu duble uşi capitonate. Mai ales dacă deputatul solicitator are abilitatea de-a veni “din întâmplare” cu petiţia, în ziua în care ministrul are să-şi rostească marele lui discurs şi are, deci, nevoie de cât mai călduroase şi mai sincere aplauze în incintă.
Situaţia unui ministru în incintă se fabrică pe culoar. Cu cât mai amabil pe culoar, cu atât mai bine primit în incintă… Şi tot aci, în sala paşilor pierduţi, în biblioteca unde nimeni nu citeşte o carte, şefii opoziţiei pun la cale acordurile de mâine şi aplanează certurile de azi. Tot aci este şi micul chioşc de ţigări, iar in faţa lui măsuţa pe care se vând ziarele de după amiază. Confort modern: nu trebuie să lipsească nimic. Un deputat, care are în buzunar ţigări fine şi ziare multe, poate cuceri oricând pe un ministru. În clipa în care ministrul va voi să controleze o informaţie în cutare gazetă, deputatul i-o va oferi prompt. Ministrul a fost scutit de cei zece paşi până la măsuţa cu gazete… Excelenţa va aprecia îndemânarea şi va spune:
– A! X… e un băiat foarte bine pregătit…
Trei lovituri de acestea şi X va fi subsecretar de stat. Mai ales dacă are şi îndemânarea de-a oferi la timp, o ţigară, pe care ministrul zadarnic o caută în tabachera goală!”

Leave a reply