
Protocolul de colaborare la nivel județean semnat sâmbătă de șefii filialelor din Caraș-Severin ale PSD, Pro România și PMP l-a deranjat vizibil, pe președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Cristian Diaconescu. Acesta a m-ai dat asigurări că partidul său nu se va alia cu PSD pentru o politică națională de alianțe locale.
Cu toate acestea, Ion Mocioalcă, senator PSD de Caraș-Severin, a mers mai departe: a vorbit despre extinderea protocolului la nivel național, despre susținerea acestei inițiative de către „președinții celor trei partide la nivel național”, dar și despre excluderea de către PMP a oricărei înțelegeri cu PMP și USR-PLUS.
Această declarație, pare să-l fi iritat pe președintele PMP, Cristian Diaconescu. Acesta a precizat pentru Ziaristii.com: „PMP nu face alianță, acord sau orice altă formă de înțelegere cu PSD, la nivel național, pentru a constitui majorități locale! PSD să ne vorbească despre dosarul «10 august», să aflăm și noi de ce ne-au dat gaze în nas!”.
Cristian Diaconescu mai anunță și impunerea discipinei de partid, astfel încât conducerea centrală a PMP să nu mai fie pus în situații delicate, cu costuri politice mari, de către vreo filială județeană.