„Ceața creierului” după Covid ar putea indica prezența unor cheaguri în creier sau în plămâni

0
413

Mintea încețoșată și oboseala generate de „Covidul prelungit” ar putea indica prezența unor cheaguri în creier sau în plămâni, sugerează un studiu făcut în Marea Britanie, scrie BBC, citat de stiritvr.

Cercetarea a fost făcută pe 1.837 de persoane internate în spital din cauza Covid, iar experții spun că două proteine din sânge indică faptul că una din cauze are legătură cu cheagurile. Se crede că 16% dintre acești pacienți au probleme de gândire, concentrare sau memorie timp de cel puțin șase luni.

Echipa de cercetare, de la universitățile din Oxford și Leicester, subliniază că aceste descoperiri sunt relevante doar pentru pacienții internați în spital. Sunt „prima piesă din puzzle”, dar sunt necesare cercetări suplimentare înainte de a putea propune sau testa orice tratament potențial. Experții au urmărit problemele cognitive numai la șase și 12 luni și au făcut-o prin teste și chestionare.

Identificarea predictorilor și a posibilelor mecanisme a fost „un pas cheie” în înțelegerea ceții cerebrale post-Covid, a spus autorul studiului, profesorul Paul Harrison, de la Universitatea din Oxford.

Dar pot exista încă multe cauze diferite ale Covid-ului prelungit. Profesorul de medicină respiratorie din Leicester, Chris Brightling, a spus: „Este o combinație între sănătatea cuiva înainte, evenimentul acut în sine și ceea ce se întâmplă după aceea care duce la consecințe asupra sănătății fizice și mintale”.

Studiul Covid-19 post-spitalizare, publicat în Nature Medicine, pune ceața creierului pe seama nivelurilor mai ridicate ale proteinei fibrinogen și al fragmentului proteic D-dimer.

Potrivit autorului studiului, dr. Max Taquet, de la Oxford „atât fibrinogenul, cât și D-dimerul sunt implicați în coagularea sângelui și astfel rezultatele susțin ipoteza că cheagurile de sânge sunt o cauză a problemelor cognitive post-Covid. Fibrinogenul poate acționa direct asupra creierului și asupra vaselor sale de sânge, în timp ce D-dimerul reflectă adesea cheaguri de sânge în plămâni, iar problemele din creier ar putea fi cauzate de lipsa de oxigen”.

Cei cu niveluri ridicate de D-dimer s-au plâns și de oboseală extremă, lipsă de aer, dificultăți în a-și păstra un loc de muncă.

Lectorul universitar Dr. Simon Retford, din Lancashire, a petrecut două săptămâni în comă după ce a făcut Covid în octombrie 2020. Familiei lui i-a spus să se aștepte la ce e mai rău. Acum, se simte ca înainte în proporție de 60-70%. Încă are probleme de concentrare și memorie pe termen scurt. „Mi-am asumat un rol de conducător de curs în mai anul trecut și eram ca un computer foarte lent, care se străduia să meargă”, spune el.

Dr. Retford a lucrat pentru poliție, dar nu ar mai simte că poate face acest lucru acum. „Dacă exagerez acum, mă simt atât de obosit”, spune el. Deși s-ar putea să nu-și revină niciodată complet, doctorul Retford este hotărât să rămână pozitiv. „Sunt încă aici și mii nu sunt”, zice el.

Leave a reply