duminică, decembrie 8

COTIDIAN: Ziua Limbii Române

5
2017

Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013. Iată mai jos și un…

               Scurt istoric

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013.

Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Potrivit prezentei legi, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două camere ale Parlamentului.


Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul moldova.org.

  • Lumealibera.ro se alătură acestei sărbători
Cu ocazia Zilei Limbii Române, vă propunem o selecție de documente păstrate la Arhivele Naționale ale României, reflectând evoluția limbii române scrise începând de la primul document care s-a păstrat scris în limba română (1521), continuând cu documente emise de cancelaria Țării Românești (1639, 1775, 1806), toate redactate cu alfabet chirilic
Abia în anul 1860, scrierea cu alfabet latin a devenit obligatorie în administrație, ca urmare a ordinului de zi emis de ministrul Treburilor Dinlăuntru, Ion Ghica. Selecția este completată de două manuscrise celebre: poezia „Un răsunet” de Andrei Mureșianu și o variantă a poemului „Luceafărul” de Mihai Eminescu.
.Mulțumim pe acestă cale domnului Nelu Fieraru care a trimis redacției, aceste foto copii.

5 comments

Leave a reply