Costineștiul de-altădată avea un farmec sentimental mai ceva decât Dubaiul sau Las Vegasul de astăzi

0
409

CONCERT COMPACT – SATU MARE.  MOMENT DE NOSTALGIE 

Nimic nu e mai plăcut decât să te bucuri că o generație născută prin anii ’60, ’70, 80, până de curând, să se regăsească miraculos in trecut, dar cu mare plăcere, prin această legendară trupă făcută celebra de catre Paul Ciuci: Compact! 

Să-și amintească de Costineștiul „curat de vagabunderie”, de-o lume simplă si cuminte, care venea pe litoral, vară de vară, cu dorința de-a se îndrăgosti, de-a visa o alta viața… 


Paul Ciuci – fenomen muzical romanesc 

Costineștiul de-altădată avea un farmec sentimental mai mare decât Dubaiul sau Las Vegasul de astăzi, pentru că era o evadare totală din frâul unei lumi închise, atât din punct de vedere mental, cat mai ales ideologic. 

Studenții, elevii de liceu, tinerii, in general, învățau, munceau pe brânci, un an, ca sa poată beneficia, mai apoi, de libertatea pe care doar stațiunile de pe litoral ii / ne puteau salva de Romania ceaușistă, cea care te ținea timp de un an in privațiuni si cu singura bucurie, anume, nostalgia vacanței petrecute la mare. Toți visam pe toată perioada anului doar la o reîntoarcere în vară pe meleagurile dobrogene. 

Ba chiar și iarna, toamna sau, de ce nu primăvara. Marea e MARE!  

Plecam imediat ce concediul sau vacanța ne-o permitea. Cu trenul, mai ales, dar care, in acea vreme, avea un farmec deosebit; înghesuială in drumul spre fericire si exotism – ce știam noi ce e viata?– in vagoane…  

 

Era deja un semn de libertate când trenul se pusese imediat in mișcare. Peronul rămânea pitit in prohibiții de toate felurile, si gândul, simțământul – instantaneu – ne predispunea,  ne simțeam de pe acum în stepa dobrogeană după abia vreo 5 kilometri distanță de gara părăsită.
Un aer liber -deja – il simțeam in mințile noastre doritoare de libertate, farmec si mister. 

Scăpați de părinți, de toată încleștarea vieții cotidiene – un an sau poate doi fără să ne bucurăm de litoral sau munte – de examene, servicu etc.

 Scoteam instantaneu, cu mare mândrie adolescentină, în față colegilor, în total simt de libertate, sticle cu băutură, pachete de țigări străine… tot ce era de ascuns de părinți, de obiceiuri locale, și, nu în ultimul rând, de către autoritățile regimului ceaușist: blugi, cafea, țigări fine, și câte altele care te stimulau să te simți rege în acea vreme. Pentru, desigur, vreo 10 zile…  

 Trenul merge, trece peste câmpii, dealuri, munți, vedem alte zone, altă lume, alte dialecte… 

 

Pe parcurs urcau fete frumoase – pe traseu – din Bistrița, Cluj, Alba, (sau băieți bine, depinde de situație ) si totul părea un paradis. 

 Iar noi, amețiți de toate acestea, îmbătați de țigări și băutură, visând la “fata din vis” pentru care ne-am pus speranța să o găsim în această naivă, dar de neuitat vacanță ce avea să vină. 

Mai existau printre noi, călătorii, și cupluri care visau eternitatea și paradisul unei vieți fericite în doi… pe același tren care ducea amețit de bucurie tineretul către marea cea mare… INCOMPARABILA MARE NEAGRĂ!  

Trecem Ardealul si trecem munții. Miros de alta lume

Desigur, vine Predealul, apoi Sinaia, și mai că-ți vine să rămâi oleacă și pe-acolo. Dar plecăm mai departe. 

Pe la Ploiești ajunși, ne trezeam ceva mahmuri, dar cu plăcerea distanței și dorința de-a vedea urcând o față din altă lume, un tip mai șmecheraș că „banalul sătmărean”, cu „altă vorba”, alt temperament (poate mai brună sau negricioasă, ori mai temperamentala – temperamental… ). 

Iar luai o înghițitură, că simțeai libertatea și mai pregnant… Din nou, mintea ți se ducea departe și mereu numărai nerăbdător orele ce te despărțeau de „albastrul infinit”! 

 

Gara de Nord era simbolică, la aceea vreme, mulți o cunoșteau doar din filme, iar când auzeai prin difuzoare că trenul tău pleacă mai departe, iți treceau fiori de bucurie și nerăbdare…
 Se auzea în difuzoare: ” Trenul accelerat din Satu Mare, Dej, Brașov, Predeal, Sinaia… pornește în câteva minute, Medgidia, Constanța, Mangalia, de pe peronul X” 

Ajungem, după un timp de pregătire psihologică, trecând zona de sud a Câmpiei Române, descrisă de Geo Bogza și alți „Ciulini ai Bărăganului”, la podul Cernavodei. Deja simțeam marea… 

 “Mirosul” ei, al câmpiei Dobrogei, al măgărușilor și al oamenilor zonei, anunțau venirea Constanței. Și implicit a Marii Negre, suferința și inspirația marelui poet latin Ovidiu.

O simțeam si aveam o emoție mai mare decât la aterizările mele, de azi, prin cele mai îndepărtate colturi ale lumii.  

Și iat-o, ne apropiem de gara Constanța, de zona dragă a Bărăganului fascinant, cu cele mai categorice nuanțe balcanice și chiar asiatice. 
O lume pe care, regăsind-o după debarcarea din trenul viselor deja împlinite, mi-am lepădat haina realității și am îmbrăcat-o pe cea a fascinației depărtărilor. 
Am ajuns, apoi, la Costinești, drag mie și multora… pentru eternitate! 

Nu ne mai interesa nimic. Ne doream o nouă dragoste și să ascultăm live ” Fata din Vis”.  

După cazare, ce să mai vorbim de oboseală, căutam marea și orice cârciuma sau bar select că să ne simțim bine și liberi…  

Și nestăpâniți în suflet, să vedem Compactul live… Diseară… 

Știam de „Fata din Vis”, „Ești totul pentru mine”, „Altă zi începe”… și căutam magia, să-i vedem, în sfârșit, live pe cei de la Compact. 

 

Desigur, cu emoții, când marea e lângă ține, ieșim din vilele Albatros, urcasem bagajele cât colo prin camera, și o luăm timizi, curioși, dar visători sadea, către scenă. Era goală, ajunsesem dimineață…

Nu departe, se întrezărea faimoasa și misterioasă “Epava”, fără de care Costineștiul nu ar avea farmecul lui pe deplin.  

Apoi puzderie de fete si fete, cu accente de vis: ardelenești, oltenești, muntenești, bănățene sau moldovenești. 

După două beri băute la malul marii, ne îndreptasem către căsuțele noastre. Oboseală își spunea cuvântul, briza marii , aerul iodat, curat, complotează toate pentru un somn profund de câteva ore.
 

SEARĂ MERGEM CU TOȚII NERĂBDĂTORI LA CONCERT 

Începe trupa și Paul Ciuci, un puștiulică șmecheraș, pe atunci, ne aduce fericirea completă.
 Cânta ba AC/DC, ba din repertoriul altor trupe străine, celebre, dar romanul își căuta iubirea prin eternă-i „Fată din Vis”.,„Îmi amintesc de ține” și privind marea, fascinantă de acea  „Epavă” care nu moare niciodată din sufletele noastre.
 (Să știi, Paulică, Epava pentru mine va face mereu decor cu melodia FETEI TALE CELEBRE. 

Așa a îmbătat Ciuci de fericire generații peste generații acest mare gânditor de muzică sufletească, așa a creat poezii eterne, amintiri, transformări al Costineștiului, copii făcuți și crescuți prin acea misterioasă și eternă… FATA DIN VIS. 

Costineștiul, vara, litoralul, parcă, fără acest mare maestru al sentimentelor, Paul Ciuci, nu ar putea fi atât de viu IMPREGNAT în sufletele noastre. O interdependență sufletească de nedezlipit. 

Marele artist roman, astăzi, mâine și sperăm multă vreme, este între noi, și noi transmitem acel sentiment de libertate tuturor generațiilor de urmași, care categoric ar fi fost mult mai șters, dacă marile hituri rămase pentru eternitate nu ar fi produs atâta nostalgie între generații și generații. 

Astăzi, din preajma Amazonului, l-am salutat pe Ciuci. O  prietenă mi-a adus aminte că trupa Compact cântă în Satu Mare. 

Iată cum am realizat că România, cu tot ce-i bun sau rău în ea… este țara în care ne-am născut. 

Călin Daniel Cruceru, 

Cumbica, Guarulhos, Sao Paolo, Brazilia

Foto coperta: Litoralulromanesc.ro

Leave a reply