În timp ce lumea este ocupată să lupte cu pandemia de Covid-19, oamenii de știință se străduiesc să se asigure că după noul coronavirus, nu se va răspândi pe planetă un alt virus, a cărui rată de mortalitate este de 75% și împotriva căruia nu există un vaccin. Se numește Nipah, a fost descoperit prima dată în Cambodgia și este prezent în fecalele liliecilor, scrie BBC.
Mortalitatea cauzată de Nipah este între 4- și 75%, în funcție de locația focarului, deci putem vorbi de o medie prin care ucide aproximativ unul din doi oameni infectați.
În fiecare an, OMS publică o listă extinsă de patogeni care pot să provoace crize de sănătate publică, astfel încât oamenii de știință să își poată prioritiza studiile și finanțarea acestora. OMS se concentrează pe acei viruși care reprezintă cel mai mare risc la adresa sănătății oamenilor, care au cel mai mare potențial epidemic și pentru care nu există vaccinuri.
Sunt mai multe motive pentru care Nipah este considerat sinistru. Are o incubație foarte lungă (chiar și de 45 de zile), ceea ce reprezintă o largă oportunitate pentru o gazdă infectată, care să nu știe că este bolnavă, să împrăștie boala.
Poate să infecteze un număr mare de specii de animale, făcând astfel și mai mare riscul de răspândire.
Te poți infecta cu Nipah atât prin contact direct, cât și prin consumarea alimentelor contaminate.
Cei care se îmbolnăvesc pot să aibă probleme respiratorii, tuse, dureri în gât, dureri și oboseală, dar și encefalită. Este o boală pe care OMS nu dorește să o lase să se răspândească.
Între 2001 și 2011 au izbucnit 11 focare de Nipah în Bangladesh, din 196 de persoane infectate, 150 au murit.
Virusul se transmite de la liliecii care stau atârnați în copaci la oamenii care își amplasează piețele, casele, locurile de muncă sub aceștia. Oamenii de știință susțin că transmiterea virusului la om are drept cauză distrugerea habitatului liliecilor.
60% din populația Globului trăiește în Asia și regiunea Pacific, iar urbanizarea se produce rapid. Banca Mondială a arătat, într-un raport, că aproape 200 de milioane de oameni s-au mutat în orașe în Asia de Est în doar 10 ani, între 2000 și 2010.
Distrugerea habitatelor liliecilor a provocat infectări cu virusul Nipah și în trecut. În 1998, un focar a izbucnit în Malaezia și au murit atunci peste 100 de oameni.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că incendiile de pădure și seceta au dislocat liliecii din arealul lor natural și au fost forțați să se mute către copacii cu fructe din fermele unde erau crescuți porci.
S-a constatat că în stare de stres, liliecii produc și emană mai mulți viruși. Forțarea lor să se mute și să intre în contact cu o specie cu care nu ar interacționa în mod normal, a făcut ca virusul Nipah să treacă de la lilieci la porci și de aici la fermieri.
Se știe acum că liliecii sunt sursa pentru mai multe boli grave: Nipah, Covid-19, dar și Ebola și Sars.
[…] Coronavirus? NIPAH, descoperit în Cambodgia la lilieci, e și mai periculos: omoară unul din doi o… […]
[…] Coronavirus? NIPAH, descoperit în Cambodgia la lilieci, e și mai periculos: omoară unul din doi o… […]