CORONA-JURNAL. Prima ţigară, după o lună, şi cea mai însorită cafea

7
574

Episodul 4. Am revenit în casă. Se fac trei săptămâni de carantină. A trecut tot. Şi peripeţiile cu Guardia Civil, pe care am enervat-o că nu găseam tichetul de “compras” şi că nu cobora geamul de la uşa şoferului, Golful meu din 2002.

Am scăpat şi de căratul sacoşelor, aduse de la 7 km de Serra – acest superb “pueblo” valencian în care m-am mutat (nu ştiu pentru cât timp) din septembrie anul trecut.


Mi se pare fascinant “să fiu Diaspora” şi eu! Am scris de ani de zile despre ea, am vorbit enorm cu şi despre românii din afara ţării, dar n-am apucat să simt pulsul real al acestei Românii minunate.

O să povestesc despre ei, cei pe care apuc să-i cunosc sau pe care i-am cunoscut deja. Nu sunt super-români, nici super-oameni, dar sunt ai mei şi ai noştri şi mutarea mea aici are mare legătură cu ei.

Am făcut din Diaspora vedetă naţională, dar vorbim de ea doar când vin alegerile sau când se întâmplă ceva rău în România (Dragnea, coronavirus), şi-atunci se găsesc nişte ne-oameni care întâmplător s-au născut români să-i facă vinovaţi pe cei care sunt, de fapt, fraţii noştri dragi.

Dar despre asta vom mai vorbi. Nu voi ezita să-i amintesc aici, de câte ori am ocazia, pentru că merită cu mult mai multă atenţie. Infinit mai multă. Şi pentru asta am creat LUMEALIBERA.RO şi LUMEA LIBERĂ TV. Ca România din afara României să fie mult mai prezentă în presă decât a fost până acum.

Între timp, am comis-o! Mi-am aprins o ţigară, după ceva vreme. Mai bine de o lună. Nu sunt fumător, însă ador combinaţia dintre mirosul de ţigară de foi şi aburii cafelei. Asta am făcut, în filmarea de mai jos, pe care am distribuit-o deja la mine pe Facebook, dar o reiau aici pentru că face parte din peisajul poveştii de azi.

Au fost zile ploioase. Şi posomorâte, din cauza “căderilor torenţiale” cu coronavirus. Ieri a fost însă altceva. Am ieşit pe terasă, să simt aerul de munte, soarele şi mai ales cerul ăsta bestial. Nu mă satur de norii care parcă-mi stau în cap, aşa îmi par aici. Foarte aproape de mine.

Sunt doar un mic detaliu din acest tablou modest, dar pur, pe care îl văd zilnic prin geamul casei.

Dacă uit, vă rog să mă trageţi de mânecă! Aduceţi-mi aminte că am promis să mai aduc aici câte-o poză-două din Serra.

Iată una dintre ele, puţin mai sus. Am ales-o pentru că arată recunoştinţa acestor oameni simpli pentru cei care au făcut parte din memoria locului, din acest mic sat de munte şi mare, aflat lângă Marea Mediterană.

Plăcuţa comemorativă de mai sus îi este dedicată doctorului Navarro, “pentru munca lui dedicată ca medic rural, în satul său”.

Nu-i aşa că lumea asta merită mai mult!

 

Puteţi susţine acest jurnal, AICI

 

Alte episoade

CORONA-JURNAL. Am trecut de barajul Poliţiei, dar geamul maşinii tot blocat rămâne!

CORONA-JURNAL. E frumos sub cerul Valenciei! Până te opreşte Guardia Civil…

CORONA-JURNAL. Prima zi afară din casă, după 17 zile

7 comments

  1. Paul Parvu 8 aprilie, 2020 at 21:57 Răspunde

    Felicitari pentru noua ta initiativa ziaristica (promit sa-ti fiu un cititor constant si sa recomand si altora acest lucru) !

    Mult succes (in toate), “diasporene”-…redivivus ce esti !!!

    Si, mai ales, iti adresez urarea… “de sezon” (Sic !): MULTA SANATATE, Laurențiu, tie si familiei tale !!!!!

    • Laurențiu Ciocăzanu 12 aprilie, 2020 at 00:22 Răspunde

      Dragă Paul, e o încântare să te citesc aici şi să îţi simt prezenţa, fie şi virtual. Cândva, vom depăna altfel istoria recentă. Eşti oricând binevenit în “paginile” lumealibera.ro.

  2. Paul Parvu 24 aprilie, 2020 at 00:43 Răspunde

    MULȚUMESC, dragă Laurențiu! Cred că știi că și mie îmi este dor să stăm iarăși la un pahar de bere șiii… zece “de-vorbă”!!! Trece ea și… “vremea-șobolanului”, cum inspirat a numit cineva această perioadă CIUDATĂ, FOARTE CIUDATĂĂĂ…
    Ai dreptate, ALTFEL (!) vom TRĂI și ALTFEL vom privi VIAȚA, asta-i mai mult decât clar! Poate căăă… era chiar NEVOIE de un astfel de ȘOC (colectiv-mental, social-existențial), de un/acest… “duș-rece” care să ne TREZEASCĂ (iar NU de “răcoreli” — Sic! — precum maimuțărelile acelea cretine gen… turnatul găleților cu gheață peste dovleac, dacă-ți aduci aminte de stupizenia și penibilitatea aia de “modă”, de acum câteva veri!)…
    Îți mulțumesc nu numai pentru răspuns, ci și pentru invitația de a scrie aici. Să știi că voi valorifica această oportunitate de exprimare publică, pe care mi-o oferi cu generozitatea care te caracterizează!

Leave a reply