marți, septembrie 22

CORONA-JURNAL. Josep-vecinul, Forţa şi masca de sudură anticoronavirus

0
272

Episodul 6. Greu, nu? Carantina asta e şi un test de stres. Un fel de examen al nervilor, pe care e bine să-l treci dacă vrei să nu intri în istorie ca nebun din Era Coronavirus.

Eu chiar mă simt binecuvântat. Am dat drumul la un vechi proiect de suflet, acest LUMEALIBERA.RO, în care vreau să găsiţi ce nu găsiţi nicăieri în altă parte, iar asta îmi ocupă tot timpul.

Nu-i de plâns, nici de râs, dar e de bine în vremuri de mari schimbări.

Mă simt ca un corespondent de război. Unul care nu trimite depeşe printre gloanţe, proiectile şi fum de grenadă, ci exersează zilnic apărarea faţă de inamicul invizibil coronavirus.

Nu atac prin corespondenţe, nici nu ripostez cu o filă de jurnal de front, ci consemnez feţe, măşti, mănuşi, gel şi alte cele atunci când ies din casă sau când arunc ochii pe geam.

Bunăoară, nu pot să nu vi-l prezint pe marele viteaz Josep, vecinul meu din spatele casei, a cărui vilă cu un perete interior rupt din stânca muntelui şi cu faţa la prăpastie mă fascinează de fiecare dată când trag obloanele unei noi zile de la Dumnezeu.

Josep m-a rugat să-l tutuiesc, deşi nu mi-a fost uşor. Era mai simplu cu Josep-junior, fiul său prea cumsecade, şi el vecin cu mine şi cu Josep-padre. Însă a insistat şi m-a convins că nu e cazul să folosesc “usted” (dumneavoastră).

Casa lui e ideală pentru fortăreaţă anticoronavirus. Duşmanul nu poate să-i intre în curte decât dacă-l aduce el de prin cartier, altfel greu să urci parapetul din faţa proprietăţii sale ce pare că se prăvăleşte la vale.

Totuşi, fire precaută, Josep nu doar că şi-a procurat mască de tip clasic. A cumpărat-o şi pe ultima disponibilă la magazinul de scule de curte, din Naquera, satul vecin. Ai zice că-i noul model anti-virus, dar e o mască de protecţie pentru sudori. Însă-i de mare folos acum.

A pus-o pe faţă, peste masca textilă, şi mi-a trimis poza însoţită de un mesaj din Star Trek: “Gata de luptă. Fie ca Forţa să mă însoţească!”

Nu aşa că-i simpatic foc? M-a dat pe spate cu amintirea unor Luke Skywalker, Darth Wader şi-al lor “Războiul Stelelor!

Admir copiii care refuză să plece din trupuri de pensionari. Josep e mai năzdrăvan ca mine, la capitolul ăsta. Ştiu, arăt “sobru” la TV sau aici pe “online”, dar nici nu ştiţi cât îmi place să fiu în pielea prichideilor.

De fapt, cred că nu m-am împăcat niciodată cu statutul de “om mare”, de “matur”, de “serios”, aşa cum apar probabil şi în discuţia video de mai jos, în care am răspuns multor mesaje de pe Facebook la întrebarea “Cum ne ferim de ştirile negative”.

Cum? Simplu: ca Josep-Star Trek-anticoronavirus, mi vecino.

Puteţi susţine acest jurnal, AICI

 

Alte episoade

CORONA-JURNAL. Mă ceartă o doamnă că nu sunt „patriot”. I-am răspuns

CORONA-JURNAL. Am trecut de barajul Poliţiei, dar geamul maşinii tot blocat rămâne!

CORONA-JURNAL. E frumos sub cerul Valenciei! Până te opreşte Guardia Civil…

CORONA-JURNAL. Prima zi afară din casă, după 17 zile

 

Leave a reply