sâmbătă, decembrie 5

Contribuția românilor din Washington, D.C. la aderarea României la NATO

Bogdan Banu
1
144

Sunt câteva momente în care comunitatea româno-americană din State Unite s-a mobilizat exemplar și mai ales unitar. Un prim astfel moment a fost în 1916-1918 când comunitatea s-a implicat într-un efort bine coordonat de lobby în favoarea a ceea ce avea să devină la scurt timp România Mare, efort care a inclus atât crearea unor structuri organizatorice românești la nivel național și local (Romanian National Committee in America și Romanian National League) cât și o interacțiune directă cu oficialii americani la toate nivele – începând de la Președintele Woodrow Wilson până la membrii Congresului și Senatului American. Despre acest moment atât de important din istoria relativei fragede și mici comunități, la acel moment, a scris pe larg părintele Remus Grama, preotul paroh al Catedralei ortodoxe române Sfânta Maria din Cleveland, Ohio (cea mai veche parohie ortodoxă română din SUA) în cartea sa Românii-Americani și Marea Unire din 1918.
Căderea regimului comunist în 1989 a deschis perspectiva unei noi relații bilaterale româno-americane. România făcea la scurt timp după aceea primi pași, inițial temători, către o relație privilegiată cu Statele Unite ale Americii. Un astfel de pas a avut loc în 1994 când România (alături de alte țări din Europa centrală și de est) adera la Parteneriatul pentru Pace al NATO – un fel de anticameră a organizației de securitate. Alegerea în 1996 a Președintelui Emil Constantinescu, a fost văzută de mulți, atât în țară cât și în SUA, ca o ruptură definitivă de trecutul comunist și a dat un nou impuls eforturilor României de aderare la structura de securitate nord-atlantică.
După decenii de dezbinare, neîncredere și teamă generată de infiltrarea reală sau imaginară a comunității româno-americane de agenți ai Securității comuniste, prospectul aderării României la NATO oferea un nou moment de unitate și coeziune.
Eforturile au culminat în 1997 când România, alături de Slovenia, erau considerate și susținute deschis de o majoritate a țărilor membre NATO să adere la tratatul de securitate. În final, la Întâlnirea la nivel înalt de la Madrid din iulie al acelui an, România a primit doar promisiunea că porțile alianței vor rămâne deschise pentru o aderare ulterioară. La doar câteva zile după, Președintele Bill Clinton efectua, ca o consolare – având în vedere opoziția americană la candidatura României, prima vizită a unui șef de stat American în România democrată.

Detaliu de pe pagina publicată în ziarul The Los Angeles Times cu argumentele cheie pentru care România ar fi trebuit să fie invitată în alianța nord-atlantică încă din anul 1997.

Momentul 1997 rămâne însă în istoria comunității româno-americane ca un moment de succes. A existat în perioada imediat premergătoare Summitului de la Madrid o mobilizare fără precedent a comunității care s-a manifestat cel mai elocvent în cele peste 120,000 de scrisori trimise membrilor Congresului american.
Comunitatea românească din Washington, DC, deși una din cele mai mici comunități de pe coasta de est, și-a făcut și ea prezența simțită în principal prin acțiunile întreprinse de CORA – Congresul românilor-americani (Congress Of Romanian Americans), organizație condusă de regretatul domn Armand Scala dar și prin eforturile Free Romania Fund, o organizație înființată în 1991 de un grup de români inimoși din Rockville, Maryland, și care era condusă la acea vreme de domnul Valentin Feyns.
Îmi face o deosebită plăcere se pot prezenta aici un document cheie, poate cel mai emblematic, și care ilustrează eforturilor pe care Free Romania Fund le-a făcut în acea perioadă pentru a susține aderarea României la NATO și pentru a informa și influența factorii de decizie din administrația americană. Astfel în 1997 Free Romania Fund cumpăra o întreagă pagină a ediției din Washington a prestigiosului cotidian Los Angeles Times în care expunea motivele cheie pentru care administrația americană ar fi trebuit să susțină aderarea României la tratatul nord-atlantic. Își puneau public semnătura pe această inițiativă sute de români și americani, mulți dintre ei membri ai comunității din zona capitalei americane. Puteți vedea aici o copie scanată la rezoluție mare astfel încât numele tuturor semnatarilor să fie vizibile.
O copie a reclamei plătită de Free Romania Fund pe o pagină întreagă din The Los Angeles Times în 1997 și care a fost publicată în perioada imediat premergătoare istoricului Summit NATO din Madrid.
Citez mai jos din scrisoarea pe care dl. Valentin Feyns mi-a trimis-o atunci când a inclus ceea ce poate este ultima copie a acestei pagini de ziar dar care pentru noi este, în realitate, o pagină de istorie.
”1997. Se apropia ’summit’ul NATO de la Madrid, unde urmau să fie invitate unele foste state comuniste din Europa de Est. Marile favorite erau Polonia, Cehia și Ungaria (care au și fost invitate să înceapă procesul de aderare).
Simțeam că trebuie să facem și noi (Free Romania Fund) ceva, cum ar fi cumpărarea unei pagini de reclamă într-un ziar mare, deși nu aveam mulți bani. Până la urmă, ne-a învățat cineva că am putea cumpăra o pagină întreagă din ’Washington Edition’ a lui Los Angeles Times. În ediția națională așa ceva ar costa cam $40,000. În ediția locală, am plătit numai $2,000.
Alexe Sturza, grafician, a ’designed’ pagina, eu am scris textul și ne-am pus pe telefoane cerând aprobarea românilor din America pe care îi cunoșteam ca să le punem numele pe pagină. A urmat un fel de telefon din telefon, pentru că nu vroiam să adăugăm nici un nume fără acordul persoanei.
Octavian Cretzu, care avea o mică tipografie, ne-a tipărit câteva sute de afișe (din care își trimit și ție ultimul pe care îl am) și într-o dimineață am plecat împreună cu Armand Scala să le distribuim la staff-ul senatorilor. (Am fost cred în cel puțin două clădiri: Russell și Dirksen. Armand era la el acasă pe acolo.) Nu știu dacă aveam și ziare sau numai afișe. Îmi aduc aminte însă mirarea, aprobarea și entuziasmul staff-erilor: În fine, s-au pus și românii în mișcare!”
Detaliu de pe pagina publicată în ziarul The Los Angeles Times cu argumentele cheie pentru care România ar fi trebuit să fie invitată în alianța nord-atlantică încă din anul 1997.
Am postat acest document pentru că eu cred cu tărie că este important să ne cunoaștem istoria comunității noastre. Adeseori, și pentru cei mai mulți dintre cei veniți mai nou în State Unite, există o percepție că istoria comunității începe odată cu sosirea lor aici. Pentru cei născuți aici, adeseori istoria comunității devine una secundară. Sunt așadar rare eforturile de a păstra și spune istoria noastră ca români-americani.
Vreau să îi mulțumesc și pe această cale d-lui Valentin Feyns atât pentru tot ceea ce a făcut prin organizația pe care a condus-o dar și pentru că mi-a încredințat acest document mărturie pe care am ales acum să-l împărtășesc prin acest articol cu cât mai mulți dintre dumneavoastră.


1 comment

  1. Constantin 25 octombrie, 2020 at 14:26 Răspunde

    Foarte frumos și motivant ceea ce acei români au făcut atunci cum și eu am sponsorizat cartea 10 August 2018 și acești 2 jurnaliști: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu!

Leave a reply