vineri, octombrie 23

Gheţarii elveţieni se topeasc în ritm îngrijorător

0
52

Gheţarii elveţieni au continuat să se topească anul acesta într-un ritm îngrijorător, iar cantitatea de zăpadă acumulată pe cel mai mare gheţar din Alpi nu a fost niciodată atât de redusă, avertizează un studiu publicat vineri, citat de AFP.

În acest an, gheţarii elveţieni au pierdut în total 2% din volum, potrivit unui studiu anual publicat de Academia de Ştiinţe din Elveţia.

Cifrele sunt în concordanţă cu media din ultimii zece ani, însă rămân “foarte îngrijorătoare”, a explicat pentru AFP, citat de agerpres.ro, autorul raportului, Matthias Huss, reprezentant al Reţelei elveţiene de măsurători glaciologice (GLAMOS), care măsoară şi analizează gheţarii în fiecare an.


”Aceste cifre sunt puţin mai mici decât în ultimii trei ani, când am avut temperaturi extrem de ridicate, totuşi gheţarii au pierdut multă masă”, a subliniat omul de ştiinţă.

În ultimii 60 de ani, gheţarii elveţieni au pierdut la fel de multă apă ca Lac de Constance (Bodensee), un lac având o lungime de 63 de kilometri, situat la graniţa dintre Germania, Elveţia şi Austria, se arată în raport.

Una dintre cele mai îngrijorătoare constatări vizează Aletsch, cel mai mare gheţar din Alpi.

Într-un interval de puţin peste o sută de ani de măsurători, ”anul acesta marchează cea mai mică acumulare de zăpadă înregistrată”, a spus Huss.

Măsurătorile se efectuează la o altitudine de 3.466 de metri, unde este zăpadă în permanenţă. “E frig acolo sus, dar este puţină zăpadă acumulată, chiar şi la această altitudine şi, desigur, acesta este un semn rău pentru cel mai mare gheţar din Alpi”, a adăugat cercetătorul.

Gheţarul, care se întinde pe o suprafaţă de 86 de kilometri pătraţi în Alpii Elveţieni, ar conţine 11 miliarde de tone de gheaţă, însă s-a retras cu aproximativ un kilometru de la începutul secolului.

Aletsch este cel mai mare dintre cei peste 4.000 de gheţari alpini.

Un studiu realizat de Universitatea ETH din Zurich a indicat că 95% din aceste mase maiestuoase de gheaţă vor dispărea până în 2100 dacă nu vor fi limitate emisiile de gaze cu efect de seră. Potrivit acestei cercetări, două treimi din gheţari ar putea dispărea chiar dacă ar fi respectat acordul climatic de la Paris. “Dar cel puţin ar mai rămâne gheţari de admirat”, a remarcat Matthias Huss, citat de AFP.

Leave a reply