Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că a investi într-o Românie modernă şi dezvoltată înseamnă a investi în tineri, iar susţinerea lor astăzi nu face decât să asigure o naţiune mai puternică şi mai prosperă mâine.
„Le vedem zilnic energia, creativitatea şi hotărârea de a schimba lumea în bine. Tinerii sunt inima şi viitorul României şi lor le dedicăm, an de an, ziua de 12 august. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului, să ne uităm la rolul esenţial pe care noile generaţii îl au în societate, la capacitatea lor remarcabilă de a depăşi provocări şi de a transforma aspiraţii în realitate”, a scris liderul liberalilor, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Internaţională a Tineretului care este marcată la data de 12 august.
„Conştienţi că deciziile noastre modelează viitorul în care ei vor trăi, trebuie să ţinem cont că implicarea tinerilor în procesul decizional este crucială. În Partidul Naţional Liberal, îi încurajăm să aibă o voce puternică, să vină cu idei şi proiecte, să se implice şi le oferim sprijinul şi experienţa noastră pentru a-şi construi viitorul pe care şi-l doresc. Şi la fel trebuie să facem pretutindeni în ţară. A investi într-o Românie modernă şi dezvoltată înseamnă a investi în tineri, iar susţinerea lor astăzi nu face decât să asigure o naţiune mai puternică şi mai prosperă mâine. La mulţi ani, tinerilor români şi din întreaga lume„, a transmis preşedintele Senatului.