„Ciucă poate fi un candidat puternic” – Crin Antonescu, despre prezidenţialele din 2024

0
200

Crin Antonescu este de părere că, pe formula actuală de conducere, PNL a depăşit anumite crize şi „a revenit într-o poziţie ceva mai durabilă”.

Fostul preşedinte al PNL a vorbit şi despre posibilii candidaţi la prezidenţialele din 2024, precizând că „Nicolae Ciucă, dacă duce acest mandat, este un candidat foarte puternic”.

Crin Antonescu a vorbit, provocat de jurnalistul Marius Tucă, informează adevarul.ro, despre posibilii candidaţi la prezidenţialele din 2024. „Mircea Geoană este un candidat posibil. Apropo de 2009, şi de fericiţi erau unii şi batjocoriţi erau alţii. Geoană este unde este, alţii sunt unde sunt… Uneori se face dreptate.


Nicolae Ciucă, dacă duce mandatul ăsta, este un candidat foarte puternic”, a explicat fostul lider PNL. Întrebat despre o posibilă candidatură a Laurei Codruţa Kovesi, Antonescu a transmis: „Nu ştiu, ar putea fi…” Totodată, Crin Antonescu a evitat să răspundă dacă are în vedere să intre în cursa pentru şefia statului.

„Eu cred că acum PNL şi-a revenit într-o poziţie ceva mai durabilă în formula asta. Florin Cîţu, pe care nu l-am cunoscut personal, cum nu-l cunosc nici pe premierul Ciucă, este un om despre care se pot debita impresii. Ce pot să spun este că, dacă eu aş fi fost să pot să potrivesc aceste pahare de şampanie, care sunt congresele unor partide, aş fi făcut ce s-a întâmplat acum mai repede şi mai demult.

(…)  Eu am citit în presa românească expresia unei mari suferinţe: că nu a fost concurenţă la congres. Dar au fost tancuri care interziceau să candideze altcineva? E jale mare pentru că nu le place unora domnul Ciucă! Foarte bine, poate să-ţi placă sau nu! Eu cred că pe formula asta, cu premierul Ciucă, partidul este în formula pe care el o poate avea acum. Chiar cred că PNL a depăşit nişte crize”, a declarat Crin Antonescu, invitat la Marius Tucă Show.

Făcând o comparaţie cu partidul de altădată, Antonescu a precizat că astăzi mizele politice sunt altele. „După părea mea, este o conjunctură mai de durată în care în primul rând actorii politici văzuţi au mai puţină influenţă. Lumea politică s-a schimbat din punctul ăsta de vedere. Indiferent că au reuşit sau nu în proiectele lor aveau altă statură, alte proiecte, alte mize. Dar şi epoca avea alte proiecte, alte mize”, a mai spus fostul şef al PNL.

Leave a reply