Ciucă: „Banii din tranşa a doua din PNRR vor contribui esenţial la modernizarea României”

0
211

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că banii din tranşa a doua din PNRR vor contribui esenţial la modernizarea României în toate domeniile cheie, în special infrastructură, sistemul sanitar şi cel educaţional.

„Comisia Europeană a aprobat plata celei de-a doua tranşe din PNRR pentru România, de aproape 3 miliarde de euro. Sunt bani europeni care vor contribui esenţial la modernizarea României în toate domeniile cheie, în special infrastructură, sistemul sanitar şi cel educaţional”, a scris Ciucă, marţi, pe Facebook.

El afirmă că România trebuie să continue să îndeplinească ţintele şi jaloanele din PNRR, pentru că „investiţiile sunt cel mai bun instrument pe care îl avem în lupta cu inflaţia şi creşterile de preţuri”.

În ultimul an, rata absorbţiei fondurilor europene a crescut de la 54% la nivelul record de 77%, însemnând că, timp de un an, în România au intrat în fiecare zi câte 31 de milioane de euro. Partidul Naţional Liberal îşi continuă angajamentul de a depune toate eforturile necesare pentru ca România să poată absorbi cât mai mulţi bani europeni, pentru dezvoltarea comunităţilor şi creşterea nivelului de trai”, a mai afirmat Ciucă.

Comisia Europeană a emis, marţi, o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a doua cereri de plată solicitată de România în cadrul PNRR, după ce a analizat şi a constatat că ţara noastră a îndeplinit 49 din cele 51 de jaloane şi ţinte asumate în acest sens, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Potrivit documentului citat, Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.

La 16 decembrie 2022, România i-a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane şi 2 ţinte stabilite în Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru a doua plată. După examinarea dovezilor furnizate de autorităţile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane şi 2 ţinte din totalul de 49 de jaloane şi 2 ţinte au fost atinse în mod satisfăcător.

Leave a reply