sâmbătă, iunie 15

Ciucă, despre numirea lui Abrudean ca SGG: „Avem toate avizele necesare”

0
218

Președintele PNL susține că Mircea Abrudean are toate avizele necesare pentru a putea prelua funcția de secretar general al Guvernului, precizând că va discuta acest aspect cu premierul Ciolacu după ce rezolvă problemele prioritare pentru bunul mers al guvernării.

„Am convenit ca după ce rezolvăm aceste probleme, care sunt prioritare pentru bunul mers al guvernării, să avem aceasta discuție cât de curând posibil. Nu este obligatoriu o prioritate. Domnul Abrudean a lucrat în fostul Guvern, a lucrat foarte bine. Avem toate avizele necesare pentru a putea să încadreze această funcție, cred că că împreună cu domnul Marcel Ciolacu vom găsi o soluție în acest sens”, a explicat Nicolae Ciucă.

Chestionat referitor la informațiile potrivit cărora Mircea Abrudean nu ar fi primit avizul din partea SRI, Ciucă a punctat că „acum 2 luni sau 3 luni, domnul Abrudean a primit acces la documente clasificate la cel mai înalt nivel”.

De asemenea, președintele PNL a punctat că „nu am văzut acest aviz, nu se dă aviz pe chestia asta”. Mai mult decât atât, Ciucă a precizat că nu l-a auzit pe premier vorbind despre acest aviz din partea SRI.

Întrebat în fața cui trebuie să răspundă miniștrii PNL, dacă în partid sau în fața premierului Ciolacu, Ciucă a afirmat că „este o responsabilitate politică în interiorul PNL, în ceea ce privește partea guvernamentală trebui să răspundă în fața premierului”. „Este un singur Guvern, rostul acestor activități pe care le desfășurăm este de a face în așa fel încât Guvernul să funcționeze foarte bine, Coaliția să guverneze foarte bine”, a subliniat Ciucă.

Chestionat referitor la participarea sa la evenimentele pe care le are premierul României, președintele PNL a afirmat că „au fost activități care au ținut de prezența amândurora”

„Au fost activități care au ținut de prezența amândurora pentru că au fost legate de activitatea noastră externă, obiective politice asumate la nivelul Coaliției. Sunt chestiuni care arată tocmai deschiderea și buna cooperare în interiorul Coaliției. Nu discutăm despre 2 guverne, au fost activități punctuale la care am participat cum de altfel premierul Ciolacu a participat la o serie de activități în momentul în care ocupam funcția de prim-ministru”, a adăugat șeful PNL.

Leave a reply