Ciucă: „Pentru a câştiga încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocraţiei”
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că liberalii garantează stabilitatea coaliţiei şi nu renunţă la niciunul dintre principiile partidului.
„PNL şi-a asumat responsabilitatea guvernării în momentele cele mai dificile prin care a trecut ţara, avem istorie şi suntem datori să construim un viitor pe măsură pentru noi şi mai ales pentru copiii noştri. Trebuie să împlinim dezvoltarea şi modernizarea României. Ne-am asumat responsabilitatea gestionării unor situaţii excepţionale fără precedent în istoria recentă a României şi am făcut faţă cu succes provocărilor în faţa cărora ne-am aflat.
PNL îşi va asuma iniţiativa în ceea ce priveşte politicile publice şi le va duce în coaliţie. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi, că venim în coaliţie cu politici solide pentru continuarea investiţiilor, cu politici pentru antreprenori, pentru susţinerea antreprenorilor, cu politici de protejare a locurilor de muncă, precum şi cu politici de manifestare a grijei pentru toţi cetăţenii României.
Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul dintre principiile liberale, trebuie să le dăm consistenţă prin politici publice. Am convingerea că PNL va depăşi orice obstacol prezent şi viitor apărut în drumul său spre cea de-a doua modernizare a României”, a spus Ciucă, la Consiliul Naţional al PNL care se desfăşoară la Poiana Braşov, potrivit Agerpres.
La Consiliul Naţional al PNL au loc alegeri pentru funcţiile de secretar general, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
„Alegerile de astăzi sunt extrem de importante pentru noi, liberalii, întrucât ne completăm şi definitivăm echipa de conducere a partidului, echipă care împreună cu dumneavoastră, cu toţi membrii PNL, va trudi să pună în practică programul partidului. Astfel, (…) ca să câştigăm încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocraţiei, reprezentativităţii, pe criteriile de competenţă politică, integritate şi profesionalism.
Trebuie să avem organizaţii şi mecanisme de partid funcţionale, şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare şi o resursă umană competentă. PNL un partid orientat spre performanţă, ambiţios şi are datoria de întreprinde reforme pentru a reduce decalajul dintre România şi ţările din restul Europei„, a susţinut Ciucă.
El a afirmat că PNL reprezintă un factor de stabilitate în contextul actual caracterizat de crize conjugate. Premierul a mai subliniat importanţa apartenenţei României la UE şi NATO.
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Despre noi
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.
News
-
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024