Ciucă: „Nu discutăm despre supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”

0
208

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la Iaşi, că în cadrul coaliţiei de guvernare s-a discutat şi despre o propunere referitoare la impozitarea acelor salarii care sunt mai mari ca ale preşedintelui ţării, însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens şi se aşteaptă o analiză a Ministerului de Finanţe cu privire la acest subiect.

„Nu comentez până ce nu vine Ministerul Finanţelor cu o măsură, este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară (luni seara, n.r.) am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri şi, sigur, s-a discutat inclusiv de o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza în decizie după ce avem toate documentele pe masă. Şi nu discutăm despre supraimpozitare, ci discutăm despre impozitarea anumitor venituri”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă este vorba despre impozitarea bugetarilor care au salariul mai mare ca al preşedintelui, Ciucă a spus „ideea de bază aceasta a fost, a celor care au salariile mai mari ca preşedintele ţării„.

Premierul a mai fost întrebat dacă măsura impozitării se va aplica şi celor din mediul privat. „Nu am discutat chestiunea aceasta, aşteptăm să se vină cu măsura”, a fost răspunsul premierului Ciucă.

Premierul s-a referit şi la variantele care circulă în spaţiul public legat de măsuri de reducere a cheltuielilor, el reiterând că nu trebuie indusă panică în rândul populaţiei cu privire „la măsuri de austeritate”

Mie îmi pare foarte rău că începând de vineri a fost circulat un document neoficial şi în întâlnirea de aseară am solicitat ca toate aceste aspecte să fie clarificate. Nu avem nevoie să inducem motive de panică în rândul populaţiei, că vor fi luate măsuri de austeritate. Vineri am precizat, am precizat foarte clar şi nu numai vineri, ci şi la intervenţiile anterioare, că în acest moment pe masa Guvernului analizăm posibilitatea de a chibzui mai bine bugetul, fără să se facă referire la măsuri de îngheţare a salariilor, fără să se facă referire la măsuri care practic nu sunt motivate în acest moment.

Motivul pentru care am luat această decizie a fost acela că după trei luni de zile pe colectare s-a înregistrat un deficit de 4,5 miliarde, ori ţinta noastră la nivelul Guvernului este aceea de a ne încadra în deficit, aşa cum a fost el asumat de către ţara noastră”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Şeful Guvernului a subliniat că nu a fost luată o decizie cu privire la aceste măsuri de reducere a cheltuielilor şi se aşteaptă în acest sens analiza de la Ministerul de Finanţe, informează agerpres.

Nu voi lua o decizie pe tot felul de mesaje care au fost transmise în spaţiul publice, am nevoie de analiză care să confirme concret situaţia şi modul în care putem să identificăm soluţii. Am cerut să mi se prezinte de la Ministerul de Finanţe care sunt toate elementele care pot să stea la baza unei decizii. Dar deciziile vizează reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii, reducere a cheltuielilor pe maşini, pe mobilier, cheltuieli care pot să mai aştepte şi să ne îndeplinim obiectivele de investiţii. Iată-ne aici, discutăm de o investiţie care a atras astăzi atât de mulţi oameni interesaţi de cum putem să facem, să dezvoltăm ţara mai departe”, a mai spus premierul Ciucă, el fiind prezent la inaugurarea Palas Campus, considerată cea mai mare clădire de birouri din România.

Acesta a adăugat şi că în acest sens va fi nevoie de un proiect de lege care să fie adoptat în Parlament, nu de o ordonanţă de urgenţă.

Leave a reply