Premierul Nicolae Ciucă a participat miercuri la deschiderea celei de-a doua ediţii a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni, prilej cu care a amintit că, la începutul lunii mai, în contextul unei şedinţe a Executivului la care au fost invitaţi elevi, studenţi, dar şi absolvenţi, s-a convenit constituirea unui „Guvern al tinerilor”, iar în toamnă aceasta urmează să aibă loc o nouă întâlnire a acestora cu membrii Cabinetului.
Ciucă şi-a exprimat speranţa ca în urma întrevederii să fie dat publicităţii un material care să conţină obiectivele şi propunerile tinerilor, informează agerpres.
Cea de-a doua ediţie a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni are loc în perioada 24 – 29 august, evenimentul fiind organizat de asociaţii de studenţi şi tineret, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului.
„Cu puţin timp în urmă, atunci când am sărbătorit Ziua Tineretului, am avut invitaţi la Guvern tineri din toate domeniile de activitate şi i-am lăsat pe fiecare dintre ei să vorbească şi să interacţioneze cu membrii Guvernului. A fost atât plăcută ambianţa şi atât de normal dialogul, încât am luat decizia ca împreună cu ei să constituie un Guvern al tinerilor şi i-am lăsat să vină cu o serie întreagă de propuneri, întâlnindu-ne periodic cu ei, astfel încât să vedem în ce fel programul nostru de guvernare şi liniile noastre de efort să întâlnesc cu aşteptările pe care ei le au. Funcţionează de aproximativ două luni de zile.
În toamna aceasta o să avem din nou o întâlnire cu ei, la masa Guvernului, şi sper să avem pentru prima dată şi să dăm publicităţii un material închegat cu ceea ce îşi doresc ei de la nivelul acestui, să-i zicem, Guvern virtual”, a afirmat prim-ministrul.
Pe data de 4 mai, mai mulţi tineri au fost invitaţi să participe la şedinţa de Guvern, pentru a marca Ziua Tineretului (2 mai) şi Anul European al Tineretului, premierul informând că astfel de întâlniri vor avea loc periodic. El le-a cerut tinerilor să transmită propuneri care să fie transpuse în decizii la nivelul Executivului.
„Din partea noastră cred că este foarte important ca ei să afle că nu este doar o invitaţie de a fi participat astăzi la această şedinţă de Guvern, ci este, de aici înainte, o obligativitate pentru ei să aibă o ritmicitate, un anumit plan prin care să rămână în legătură cu Guvernul. Probabil că la asta nu vă aşteptaţi, aţi crezut că doar participaţi şi încheiem activitatea. Nu. De aici înainte, periodic, vom decide în ce ritm vom stabili aceste întâlniri.
Vrem de la voi partea de răspuns, vrem de la voi soluţiile, vrem de la voi propunerile, vrem de la voi iniţiativă, aşteptăm de la voi creativitate, astfel încât, împreună cu voi, tot ceea ce reprezintă decizie la nivelul Guvernului să se materializeze şi să se concretizeze în acea fundaţie pe care voi să continuaţi să construiţi România de mâine„, spunea atunci Ciucă.