sâmbătă, decembrie 7

Ciucă: „Elaborarea strategiei de decarbonizare la Transgaz, exemplu de bună practică pentru tranziţia către o economie verde”

Elaborarea strategiei de decarbonizare la nivelul Transgaz, în baza unui acord de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii, reprezintă un demers care se înscrie în obiectivele Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde, precum şi un exemplu de bună practică, a declarat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a participat, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a acordului între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA şi Banca Europeană de Investiţii privind furnizarea de servicii de consultanţă în vederea elaborării strategiei pentru decarbonizare, informează agerpres.ro.

„Îi felicit pe toţi cei implicaţi în pregătirea semnării acestui acord între Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţională Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare. Este un demers care se înscrie în obiectivele şi nivelul de ambiţie al Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde. Este foarte important pentru mine să subliniez că acest demers constituie un exemplu de bună practică şi încurajez toate instituţiile, toate societăţile comerciale să urmeze acest exemplu. Practic, prin acest demers, ne îndeplinim şi obiectivele pe care le-am asumat prin PNRR, astfel încât să reuşim să menţinem acest echilibru între reforme şi investiţii şi, în final, să facem ca această tranziţie către economia verde să se înfăptuiască”, a afirmat Ciucă.

Prim-ministrul a evidenţiat întreg suportul acordat României de Banca Europeană de Investiţii, menţionând, între altele, proiectele derulate în domeniile sănătăţii şi educaţiei.

„Am discutat astăzi cu domnul vicepreşedinte BEI Christian Kettel Thomsen, trecând în revistă parte din proiectele în care Banca Europeană de Investiţii a fost implicată. În ceea ce priveşte proiectele pentru realizarea infrastructurii spitaliceşti, am discutat despre cele trei spitale şi împreună ne angajăm ca aceste proiecte să poată să fie demarate cât mai curând posibil. De asemenea, sprijinul pe care Banca Europeană de Investiţii l-a asigurat Ministerului Educaţiei, finanţând o serie întreagă de proiecte în universităţile din România. Şi, desigur, sprijinul acordat tinerilor care provin din familiile cu venituri mici.

Este o experienţă care ne dă încrederea că putem continua şi de aici înainte să identificăm oportunităţile create de situaţia de securitate în care ne găsim, cu specificul ţărilor de graniţă ale Ucrainei, şi, desigur, celelalte oportunităţi prin care căutăm să ne asigurăm sursele de energie şi independenţa energetică faţă de Rusia”, a transmis Nicolae Ciucă.

Alături de premier, din partea Guvernului, la eveniment au participat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi secretarul general al Executivului, Marian Neacşu.

Acordul a fost semnat de vicepreşedintele BEI, Christian Kettel Thomsen, şi de directorul general Transgaz, Ion Sterian.

Leave a reply