Ciucă: „De interes special este cooperarea în domeniul energiei nucleare”

0
542

Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni un mesaj la împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. Acesta spune că „evoluțiile importante înregistrate recent în cadrul oferit de acest Parteneriat cuprind și aprofundarea cooperării în domeniul energetic, creșterea comerțului bilateral, care a atins în 2021 un nou maxim istoric, precum și transferul tehnologic de ultimă generație”.

„Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. Inițiat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la București a Președintelui Statelor Unite William J. Clinton, Parteneriatul Strategic reprezintă un reper esențial al politicii externe a României, alături de apartenența la Uniunea Europeană și NATO. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite marchează începutul consacrării orientării occidentale a României și integrării sale în structurile europene și euro-atlantice.

Părinții și bunicii noștri au trăit cu poveștile și așteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupația ruso-sovietică. Un regim străin României a dominat țara noastră 45 de ani, după al Doilea Război Mondial, și a adus multă suferință și multă alterare a societății românești. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite s-a vrut un simbol al faptului că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO și că pasul său decisiv și garanțiile de securitate vor veni. Dar Parteneriatul Strategic a fost și un instrument eficient de consolidare a cooperării bilaterale în domenii de interes reciproc, precum promovarea valorilor transatlantice, apărare și securitate, economie și comerț, energie, educație.

Dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile sale de cooperare a devenit o prioritate a României. De înțeles cu atât mai mult astăzi când, după Summit-ul NATO de la Madrid, poate nu întâmplător 25 de ani mai târziu, Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea comună aliată în România. Alături de Franța, care și-a asumat responsabilitatea de națiune cadru pentru Grupul de luptă din țara noastră, care se va ridica la nivel de brigadă, atunci când va fi necesar. Dar Parteneriatul Strategic nu s-a rezumat doar la dimensiunea de apărare, securitate și cooperare strategică prin decizia Statelor Unite de consolidare a prezenței militare în România.

Evoluțiile importante înregistrate recent în cadrul oferit de acest Parteneriat cuprind și aprofundarea cooperării în domeniul energetic, creșterea comerțului bilateral, care a atins în 2021 un nou maxim istoric, precum și transferul tehnologic de ultimă generație. Toate acestea reflectă angajamentul comun al țărilor noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic și în celelalte componente care apropie țările noastre și garantează stabilitatea și echilibrele economice în perioadă de crize suprapuse și război în vecinătatea frontierelor țării noastre.

De interes special pentru România este aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul energiei nucleare civile, ceea ce poate contribui în mod decisiv la asigurarea securității energetice a țării noastre. Notabile în acest sens sunt progresele substanțiale realizate recent în proiectele de dezvoltare a Centralei de la Cernavodă și de construire a primei centrale din regiune bazată pe tehnologia americană a reactoarelor modulare mici – SMR.

România va continua să-și consolideze apărarea și reziliența pentru a se afirma ca un aliat solid și de încredere al SUA în regiune, pilon de stabilitate pentru flancul Estic al NATO și UE, precum și un susținător ferm al unității transatlantice și un apărător activ al sistemului internațional bazat pe reguli și valori, care reprezintă garanții ferme pentru soluționarea războiului actual, stabilitatea globală, pacea și prosperitatea la nivel mondial.

Dezvoltarea contactelor interumane și promovarea cooperării științifice, culturale și educaționale este o alta prioritate a Parteneriatului Strategic dintre Romania și Statele Unite. În cadrul eforturilor comune de aprofundare a acestei dimensiuni de cooperare, guvernele României și Statelor Unite și-au asumat obiectivul comun al includerii României in Programul Visa Waiver și continuă colaborarea în vederea îndeplinirii criteriilor necesare în acest sens. De asemenea, Programul Fulbright al Statelor Unite reprezintă o punte de legătură între mediile academice din țările noastre, oferind de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate în România un cadru de cooperare care a facilitat o mai bună cunoaștere între societăților noastre.

Guvernul României rămâne convins că relația structurată de Parteneriat Strategic cu Statele Unite și apropierea dintre cetățenii, societățile și statele noastre vor contribui în continuare la crearea condițiilor necesare dezvoltării cooperării bilaterale. Astfel, vom putea beneficia de multiplicarea proiectelor sectoriale și investițiilor reciproce, evoluții rapide în ceea ce privește obținerea independenței energetice reale a României, dezvoltarea sectoarelor de înaltă tehnologie și, nu în ultimul rând, de o postură de descurajare și apărare și mai solidă, care să garanteze în continuare securitatea cetățenilor României”, arată un comunicat al Guvernului, citat de digi24.

Leave a reply