Ciucă: „Calitatea învăţământului – strâns legată de calitatea profesorilor şi de capacitatea lor”

Calitatea învăţământului este strâns legată de calitatea profesorilor şi de capacitatea lor de a-şi îndeplini responsabilităţile cu succes, a transmis, luni, premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj adresat participanţilor la Congresul Pedagogic European AEDE, cu tema „Calitate şi echitate în învăţământul european”, organizat la Palatul Parlamentului.

„Pentru România, anul 2023 este un an de resetare în domeniul Educaţiei, Guvernul pe care îl conduc finalizând proiectele noilor legi ale Educaţiei, o transpunere a rezultatelor dezbaterilor ‘România educată’, proiecte care se află acum în dezbaterea Parlamentului. Calitatea învăţământului este strâns legată de calitatea profesorilor şi de capacitatea lor de a-şi îndeplini responsabilităţile cu succes.

Cadrele didactice sunt farul care călăuzeşte spre viitor tânăra generaţie şi este de datoria statului să investească în formarea iniţială şi continuă a profesorilor, precum şi în instrumente de motivare şi sprijinirea acestora, cu atât mai mult în ceea ce îi priveşte pe profesorii debutanţi aflaţi la început de drum în cariera didactică”, a afirmat Ciucă, în mesajul prezentat, în cadrul congresului, de consilierul de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului Mihnea Claudiu Drumea.

El a adăugat că Guvernul, împreună cu Parlamentul şi cu preşedintele Klaus Iohannis, şi-a asumat „cu responsabilitate” o sarcină deloc uşoară de a construi, adopta şi implementa un pachet de reforme al legii învăţământului, care să ridice standardele de calitate ale şcolii româneşti la standardele europene şi internaţionale.

În acest proces complex ne dorim ca profesorii, ca vector principal al politicilor educaţionale naţionale şi europene, să ne fie alături, să ne consilieze şi să contribuie prin expertiza lor nemijlocită la îmbunătăţirea şi extinderea în domenii conexe a întregului demers. Accesul la o educaţie inclusivă şi de calitate este un drept fundamental al fiecărui copil şi tânăr. În acest sens, statul trebuie să investească în măsuri de sprijin a celor aflaţi în situaţii vulnerabile, astfel încât niciun tânăr să nu fie lăsat în urmă.

Prin noua lege a învăţământului preuniversitar vom perfecta sistemul de acordare a burselor şcolare şi vom adopta finanţarea educaţiei de la bugetul de stat astfel încât să oferim mai multe resurse în comunităţile vulnerabile unde este nevoie de o mai mare aplecare, pentru a ne asigura că toţi copiii au parte de acces la o educaţie de calitate”, a menţionat premierul.

Leave a reply