Bugetul pentru anul viitor va fi definitivat de noul Guvern, a declarat, duminică, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, candidat al PNL pentru funcţia de premier, care a precizat că, după ce vor fi finalizate negocierile pentru coaliţia majoritară, se vor cunoaşte şi proiectele noi şi se vor face câteva realocări pentru anul viitor.
El a precizat că în privinţa salariului minim pe economie ar trebui să mai existe discuţii tripartite, cu patronatele şi sindicatele, Ministerul de Finanţe luând în calcul câteva variante.
„Am văzut câteva estimări, încă nu am agreat toţi pe aceeaşi formulă. În noua coaliţie de guvernare vom avea o variantă pe care o vom prezenta, sper, cât mai curând. Trebuie să terminăm negocierile cât mai repede, să avem un Guvern învestit ca să poată să aibă putere de negociere. Dacă vom avea Guvern vom şti şi ce se va întâmpla cu salariul minim de la 1 ianuarie. (…) Impactul va fi pentru următorul Guvern. Ar fi oarecum necinstit ca acest Guvern să ia o decizie pentru următorul Guvern, aşa cum nu am luat nicio decizie pe buget”, a explicat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Ministrul a adăugat că se cunoaşte necesarul pentru fiecare minister, dar vor trebui făcute realocări în funcţie de proiectele noi care vor apărea în programul de guvernare.
„Bineînţeles că ştim exact necesarul pentru fiecare minister, de ce este nevoie, ce proiecte trebuie finanţate, aşa cum îl avem astăzi. După ce vor fi finalizate negocierile, vom avea şi proiectele noi care apar cu acest program de guvernare şi atunci vor fi făcute câteva realocări în bugetul pentru anul viitor, dar nu sunt mari diferenţe. Vom continua o mare parte din proiectele începute în 2020, rămân în programul de guvernare 2021 – 2024”, a explicat Florin Cîţu, citat de Agepres.
Potrivit acestuia, PNL, USR PLUS şi UDMR speră ca noul Guvern să fie învestit până pe 27 decembrie, de aceea negocierile au loc „de dimineaţă până seara”.
Orban: ”Președintele Iohannis va decide”
Cum se împart ministerele în noul Guvern Cîțu
PNL (9)
- Externe
- Apărare
- Interne
- Finanțe
- Educație
- Energie
- Agricultură
- Muncă
- Cultură
USR-PLUS (6)
- Justiție
- Transporturi
- Fonduri Europene
- Sănătate
- Cercetare, Inovare și Digitalizare
- Economie, Antreprenoriat și Turism
UDMR (3)
- Dezvoltarea Lucrărilor Publice și Administrație
- Mediu, Ape și Păduri
- Tineret și Sport
Vlad Voiculescu, favorit să preia Ministerul Sănătății. Cseke Atilla – propus la Ministerul Dezvoltării. Drulă – la Transporturi
Generalul Nicolae Ciucă va rămâne, probabil, la Apărare.
Alianța USR-PLUS a obținut, după 3 zile de negocieri politice cu PNL și UDMR, pe lângă portofoliile din viitorul Guvern, posibilitatea de a numi conducerea la autoritățile centrale pentru protecția mediului, românii de pretutindeni și CNAS dar și dreptul de reprezentare guvernamentală în județele țării prin 42 de funcții de prefect și subprefect.
Astfel, USR-PLUS va avea 14 prefecți și 28 de subprefecți în țară, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.
În ceea ce privește aria de implementare a politicilor de mediu, alianța va avea dreptul de a numi conducerea la Garda Națională de Mediu, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
De asemenea, aceștia au obținut dreptul de a numi un secretar de stat în fruntea Departamentului guvernamental pentru Românii de Pretutindeni.
Un alt câștig trecut în partea celor de la USR-PLUS este posibilitatea de a nominaliza secretarul de stat la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
USR PLUS a primit la negocierile pentru guvernare șase ministere, printre care Justiție, Fonduri Europene, Sănătate și Transporturi dar și șefia Cancelariei prim-ministrului.