Cel mai activ ministru de Finanțe al României de la Revoluție încoace își vede răsplătită politica sa de relansare a economiei prin politici fiscale menite să încurajeze mediul privat.
Asanarea bugetară declanșată de Florin Cîțu și redirecționarea banilor către cei care produc profit se simte deja în toate sectoarele, inclusiv în industrie, asta în ciuda faptului că are doar un an de acces la decizie, după dezastrul provocat înaintea sa de miniștri PSD ca Orlando Teodorovici sau Darius Vâlcov.
De aceea, noile date anunțate de Cîțu sunt o veste proastă pentru PSD – partid care a îngropat economia României în vremuri în care nu exista pendemie -, dar înseamnă o veste foarte bună pentru români.
Producţia industrială a crescut cinci luni consecutive, fapt care nu a mai avut loc din 2017, dar atunci media lunară a creşterii producţiei industriale a fost de 1,5%, iar în 2020 este de 8,9%, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Un alt indicator care a fost prezentat săptămâna aceasta şi confirmă că economia va continua să aibă o performanţă bună şi în perioada următoare este producţia industrială. Şi aici iarăşi aş vrea să ne uităm puţin la câteva informaţii care să pună acest indicator în context. Producţia industrială a crescut cinci luni consecutive. Deci dinamică pozitivă, lunară, cinci luni consecutive. Ştiţi când s-a mai întâmplat acest lucru? S-a mai întâmplat la începutul anului 2017. Atunci am mai avut o dinamică cu cinci luni consecutive de creştere economică. După aceea dinamica a început să fie negativă. Diferenţa faţă de 2017 este iarăşi foarte mare. Media creşterii producţiei industriale lunare în 2017 era în jur de 1,5%, acum, în plină criză economică globală, media lunară a creşterii producţiei industriale este de 8,9%. De aceea vă spun că sunt încrezător că economia va performa şi în trimestrul IV. Vorbim de o creştere medie lunară a acestui sector în plină criză economică globală de 8,9, relativ cu o creştere de 1,5% în perioadă când aveam creştere economică la nivel global”, a spus Florin Cîţu, citat de Agerpres.
El a menţionat că producţia industrială a fost susţinută şi de măsurile luate: „IMM Invest, facilităţi fiscale şi investiţiile pe care le-a făcut statul la nivel record după 10 luni de zile, 35,4 miliarde de lei”.
Ministrul Finanţelor Publice a afirmat că un alt indicator care a fost publicat în această săptămână şi a fost „tratat diferit” este venitul mediu net luat.
„Aici dinamica a fost de 7,8% pentru întreaga economie. Aş vrea să vă dau şi câteva sectoare unde a crescut venitul net să vedeţi că sunt sectoare din domeniul privat. În total, pe industrie, venitul net lunar a crescut cu 8,5%. Vorbim de septembrie 2020 relativ la septembrie 2019. Deci, în industrie, a crescut mai mult decât media economiei, cu 8,5%, iar industria este un sector în domeniul privat. Din industrie putem să ne uităm la prelucrarea lemnului, a crescut aici mai mult. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, o creştere de 11,3% a venitului net. Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, iarăşi un sector privat important, a fost 7,6% creşterea venitului net lunar. În transport şi depozitare, şi aici aş menţiona transportul terestru, creşterea venitului mediu în acest sector este de 8,6% după 9 luni de zile. Deci şi aici a crescut peste media economiei„, a mai spus ministrul Finanţelor Publice.
[…] Cîțu, o nouă veste proastă pentru PSD, o nouă veste bună pentru România: crește economia! […]
[…] Cîțu, o nouă veste proastă pentru PSD, o nouă veste bună pentru România: crește economia! […]
[…] Cîțu, o nouă veste proastă pentru PSD, o nouă veste bună pentru România: crește economia! […]