marți, septembrie 28

CIOLOȘ-DECLARAȚIE: Am primit în ultimele ore telefoane, de la peneliști, care mă roagă să nu mergem mai departe, cu moțiunea

0
53

Asta susține pe Facebook, unul dintre liderii marcanți ai USR-ului, Dacian Cioloș, pe al său cont de socializare.

“Am văzut declarațiile lui Florin Cîțu încercând să se agațe de putere. Realitatea este că stătea pe un scaun cu patru picioare din care singur a rupt două și acum se întreabă pe ce parte cade.


Am primit în ultimele ore numeroase telefoane de la peneliști. Unii din tabăra Cîțu, alții din tabăra Orban. Și unii, și alții mă roagă să nu mergem mai departe cu moțiunea și încearcă să-mi explice cât de rău va fi să pice premierul.

Suntem cu toții de acord că Florin Cîțu este un dezastru, un politician incompetent care a aruncat totul în aer și pe care nu te poți baza. Dar, spre deosebire de ei, noi nu-l mai ținem în brațe”, a scris Cioloș pe Facebook.

El a mai spus și că, singura soluție a PNL, astăzi, este să îl convingă pe Florin Cîțudemisioneze. “Au posibilitatea sa facă acest lucru până la ședința Coaliției din această seară”.

“În ceea ce ne privește, ne asumăm moțiunea, așa cum ne-am asumat și guvernarea. Ne-am asumat să pierdem puncte electorale pentru a face ceea ce trebuie pentru România.
Am pierdut electoral pentru a susține un guvern care trebuia să facă reforme, nu unul care să fure 10 miliarde de euro. PNDL 3, în forma pe care vrea să o adopte premierul, asta este. Bani pentru primarii partidului împărțiți fără criterii. Noi ne-am opus și ne vom opune hoției, pentru că România nu are bani de tocat”, a mai specificat liderul USR.

Leave a reply