duminică, septembrie 25

Ciolacu: „Societatea așteaptă o Constituție modernă. Avem puține scuze dacă vom rata din nou”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat marți că trebuie declanșată o discuție despre reforma Constituției. El a spus că în acest moment există o majoritate de peste 65% în Parlament, dar nu a dat detalii despre modul în care ar trebui modernizată legea fundamentală.

”Mă folosesc de acest prilej pentru a vă aminti că România are nevoie de o dezbatere serioasă despre reforma constituțională. Eu cred că ne aflăm în ceea ce specialiștii în drept numesc momentul constituțional. Am ratat acest moment după integrarea în UE și NATO. Am ratat în 2011 și am ratat în 2013 când am avut o largă majoritate parlamentară. Din punctul meu de vedere, cu o majoritate de peste 65 la sută în Parlament avem puține scuze dacă vom rata din nou. Societatea așteaptă o Constituție modernă care să reflecte realitatea și să ofere soluții inovative la provocările viitorului”, a spus Marcel Ciolacu în discursul susținut la un eveniment organizat de Curtea Constituțională pentru a celebra 30 de ani de la înființarea instituției.

Întrebat de reporteri la finalul evenimentului dacă vrea modificarea Constituției pentru a schimba atribuțiile președintelui țării, Ciolacu a spus că nu crede că acolo trebuie făcute ajustări, informează g4media.ro.

El nu a dat detalii despre calendarul modificării Constituției, dar a spus că trebuie constituită o comisie parlamentară specială, ca în cazul modificărilor la legile siguranței naționale.

”Eu azi am făcut un anunț că ar fi cazul să pornim acest demers ținând cont și de majoritatea pe care o avem (în Parlament – n.red.)”, a spus Ciolacu.

Reamintim că pentru modificarea Constituției e nevoie de un vot în Parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, apoi de un referendum.

Ciolacu a mai cerut și în decembrie 2021 o reformă a Constituției, spunând atunci că e vorba despre „o clarificare a atribuțiilor președintelui” și că e nevoie de „reglementarea moțiunii constructive de cenzură” și „limitarea practicii excesive a OUG”.

Leave a reply