miercuri, noiembrie 30

Ciolacu: „Prezenţa PSD la guvernare, garanţie că seniorii României nu vor fi uitaţi”

0
90

Prezenţa PSD la guvernare reprezintă o garanţie că seniorii României nu vor fi uitaţi şi că interesele lor vor fi corect reprezentate în continuare, afirmă sâmbătă liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

„Vârstnicii reprezintă o valoare a societăţii care poate contribui semnificativ la procesul de dezvoltare”. Asta subliniază Rezoluţia ONU prin care data de 1 octombrie a fost desemnată ca Zi Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Dacă generaţiile tinere au meritul de a promova schimbarea şi progresul societăţii, generaţia seniorilor are cu certitudine rolul de a conserva şi de a perpetua valorile fundamentale ale unei naţiuni, adică cele mai importante repere sociale şi morale ale noastre. Cele două categorii nu se concurează, ci se completează”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că „PSD are o legătură puternică cu seniorii României„.

„Tocmai de aceea protejarea lor în faţa crizelor multiple pe care le traversăm a reprezentat unul dintre cele mai puternice argumente pentru intrarea PSD la guvernare. Fiecare pachet de măsuri promovat de PSD a conţinut măsuri dedicate acestei categorii, pe lângă programele de susţinere a economiei naţionale şi de protejare a locurilor de muncă. Traversăm o perioadă grea, dar prezenţa PSD la guvernare reprezintă o garanţie că seniorii României nu vor fi uitaţi şi că interesele lor vor fi corect reprezentate în continuare în actul de guvernare. La mulţi ani tuturor seniorilor României”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

Leave a reply