miercuri, august 17

Ciolacu: „Măsura cu 5 lei la 10 litri a fost discutată în coaliţie”

0
96

Măsura referitoare la compensarea cu 5 lei la 10 litri a fost discutată în coaliţie, urmând ca cel mai probabil miercuri să existe o nouă discuţie în coaliţie asupra efectelor acesteia, a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD.

„Am venit cu aceşti 5 lei la 10 litri – este o măsură discutată. Am avut fiecare opinii, am zis să vedem cum funcţionează, şi pe urmă să ne întâlnim – cred că miercuri din nou în coaliţie – şi vom discuta asupra efectelor. Avem al doilea cel mai mic preţ din Europa în acest moment. Important este şi trendul – dacă ne menţinem în acest preţ, cumva să mai crească acest preţ – şi aici a fost discuţia, şi aici cred că este fondul”, a declarat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că a existat o discuţie şi în ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la carburanţi.

„Am avut această discuţie şi, după cum bine ştiţi, am fost acuzat că sunt comunist. Acum am văzut SUA şi Franţa că sunt mai comunişti decât mine – vor plafonare la ţitei. Dar poate unii au voie sa fie comunişti, eu nu”, a adăugat Ciolacu.

Liderul PSD a menţionat că este vorba de mai multe măsuri, potrivit agerpres.

„La acciză – nu mai putem interveni că suntem la minimum agreat de către Comisia Europeană. Mai mult ca sigur că Guvernul nu va veni cu indicele de inflaţie de actualizare a accizei şi atunci nu va duce la o nouă creştere. Mai sunt (măsuri – n.r.). Important este că acum avem un preţ stabil, nu mai creşte, dimpotrivă, a scăzut. (…) Avem al doilea preţ din Uniunea Europeană în acest moment, după Ungaria, unde au plafonat, au şi raţionalizat. (…) Miercuri avem deja o noua discuţie. (…) Nu am nicio reţinere să vă spun că comunic cu primul ministru al României zilnic şi discutăm aceste probleme”, a adăugat Ciolacu.

Leave a reply