sâmbătă, noiembrie 26

Ciolacu, ironii la adresa lui Rareș Bogdan și critici pentru ministrul Energiei

0
72

Polemicile dintre liderii formațiunilor PNL și PSD continuă, în ciuda argumentului pe care-l tot avansează privind necesitatea funcționării coaliției de guvernare. După ce prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a insistat ca PSD să-i înlăture pe cei din conducerea ANRE, a venit replica președintelui social-democraților Marcel Ciolacu. Acesta l-a invitat pe Rareș Bogdan, într-o notă ironică, să vină el cu o propunere„de un foarte bun specialist în energie”.

Rareș Bogdan spune că „alege să nu răspundă atacurilor domnului Ciolacu, care s-au dorit a fi subtile, într-o notă mai înaltă, pentru că România are nevoie de o Coaliție stabilă și de multă seriozitate și echilibru în această perioadă, nicidecum de polemici politicianiste”. Totuși, Rareș Bogdan are un sfat pentru Ciolacu.

Îi dau un sfat aproape amical, să-l dea afară pe omul care-i scrie glumițele și îl sfătuiește să aibă o astfel de abordare. Tot cu glumițe subțiri a pierdut și un alt lider PSD alegerile… e drept că acum opt ani, iar eu am avut o foarte, foarte mică contribuție la asta, în acel moment, alături de milioane și milioane de români din țară și din străinătate. Spre deosebire de mulți dintre vechii politicieni, eu  iau în serios problema energiei, a îngrijorărilor românilor și a creșterii pensiilor, nu mi se pare că sunt subiecte pe marginea cărora trebuie să facem concurs de cine-i mai aprig, mai caustic sau mai șugubăț. Românii nu mai suportă pasele de vorbe, ei așteaptă de la politicieni să se așeze la masă și să găsească soluții la probleme. Vor să fie respectați, serviți cum se cuvine și sprijiniți” a transmis Rareș Bogdan într-un comunicat de presă.

Acesta mai susține că actuala coaliție de guvernare a fost „încropită între partide aflate ani în șir în războaie politice, nu pentru ca unii să muncească pentru patrie și neam, iar alții doar să vorbească și să facă promisiuni fără fundament economico-financiar, fără nicio sustenabilitate”.

„Am înțeles în timp util contextul internațional delicat și am acționat în  interesul general, nu de partid. Ne-am călcat pe orgolii, am presat cu talpa  bocancului ideologia, din dorința și datoria de a oferi țării un Guvern stabil, că aveam războiul la granițe și nu noi îl declanșasem și nici nu îl puteam controla în vreun fel, puteam doar să ne pregătim rapid să înfruntăm responsabil provocările acestui război. Să fie foarte clar, singurele soluții pentru pensiile speciale au fost propuse de PNL, legea desființării lor este concepută tot de PNL, ideea impozitării, după ce CCR și Avocatul Poporului ne-au contrazis legea, aparține tot PNL! Iar domnul Ciolacu știe perfect asta. Este doar supărat că nu poate capitaliza politic subiectul și tot repetă o chestiune simplistă, dealtfel neadevarată, pentru că știe, dar profită de asta, că românii nu au suficient timp să-i verifice spusele, fiind preocupați de viața de zi cu zi și de costurile acesteia”, a transmis Rareș Bogdan.

Leave a reply