Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la Buzău, că România are şansa de a trece mult mai uşor peste crizele economice, având în vedere investiţiile care se realizează în prezent.
Liderul PSD a amintit de proiectele de infrastructură şi a subliniat că în mandatul actualului ministru al Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, s-a atins un record absolut al contractelor semnate, în valoare de 4,7 miliarde euro.
„Este un lucru extraordinar! Ca o ţară să intre în recesiune sunt doi indicatori importanţi: inflaţia şi şomajul. În acest moment există inflaţie în România, există inflaţie în toată Europa, dar în România nu există şomaj. Cu astfel de lucrări pornite, mai ales în zona de execuţie, şi pe termene scurte – pentru că cei mai grei ani vor fi următorii doi ani pentru întreaga Europă – România are şansa de a trece mult mai uşor peste aceste crize”, a declarat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor a fost prezent marţi, la Buzău, la semnarea contractului pentru execuţia centurii oraşului, informează agerpres.