duminică, decembrie 8

Cine a fost Mihail Gorbaciov – lăudat în întreaga lume, disprețuit de mulți în țara sa

0
524

Primul și singurul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit pe 30 august, la vârsta de 91 de ani. A stat la putere doar șase ani, dar a intrat în istorie ca un om care a schimbat țara și lumea.

Mihail Gorbaciov – care a a condus Uniunea Sovietică în perioada destrămării ei și a ajutat astfel la încheierea a zeci de ani de frică din timpul Războiului Rece, câștigând un Premiu Nobel pentru Pace, dar și ura de durată a milioane de ruși amărâți de haosul declanșat de prăbușirea celei mai mari țări din lume, a murit. Avea 91 de ani.

Spitalul Clinic Central de la periferia Moscovei a declarat pentru agenția de știri de stat TASS că Mihail Gorbaciov a murit în seara zilei de 30 august „după o boală gravă și prelungită”.

TASS a citat o sursă apropiată familiei, care a declarat că acesta va fi înmormântat la cimitirul Novodevichy din Moscova, alături de soția sa, Raisa, care a murit în 1999.

Născut într-un colț al Rusiei, în mediul rural, din părinți ale căror familii fuseseră țărani înainte de Revoluția bolșevică, Gorbaciov a devenit una dintre cele mai influente figuri ale secolului XX, adunând laude la nivel mondial pentru rolul său în reducerea amenințării unei apocalipse nucleare și în eliberarea a milioane de oameni din țara sa, și nu numai, de sub opresiunea sovietică.

La fel de notabil, ultimul lider al Uniunii Sovietice a fost ținta disprețului a milioane de compatrioți de-ai săi. Mulți l-au învinuit pentru tulburările economice și sociale care le-au schimbat viețile și care au însoțit prăbușirea țării, dar și pentru pierderea unui imperiu puternic care se întindea pe 11 fusuri orare – de la Zidul Berlinului și Marea Baltică până la Strâmtoarea Bering și Asia Centrală.

Acesta a fost paradoxul lui Gorbaciov: iubit și detestat pentru un proces pe care el l-a pus în mișcare și al cărui rezultat final a fost prevăzut de puțini, mai puțin de el însuși, probabil.

A fost un rezultat pe care președintele rus Vladimir Putin, care a urcat la putere la mai puțin de un deceniu după ce Gorbaciov a demisionat și care se află și astăzi la Kremlin, l-a numit la un moment dat „cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului XX.

Istoricii vor continua să dezbată măsura în care revoluția lui Gorbaciov, care a dus la eliberarea Europei Centrale și de Est de aproape o jumătate de secol de dominație comunistă și la dezintegrarea Uniunii Sovietice însăși, a fost intenționată.

Mihail Gorbaciov a precizat că nu a vrut niciodată să dărâme țara, repetând aproape ca o mantră că „uniunea ar fi putut fi păstrată”.

Dar, în ciuda unor ocazionale răsturnări de situație, în cele din urmă a trecut de partea forțelor schimbării, la a căror declanșare a contribuit. Iar în retrospectivă, Gorbaciov a insistat că acele schimbări epocale au fost rezultatul unei decizii conștiente și foarte personale.

„Alți oameni ar fi putut (să vină la guvernare) și poate că nu ar fi făcut nimic pentru a pune țara pe calea unei dezvoltări umane, libere și democratice”, a declarat el într-un interviu acordat RFE/RL în 2003.

Sănătos la acea vreme, Gorbaciov a adăugat: „Aș fi putut rămâne secretar general până în ziua de azi, dacă aș fi avut înclinația” – o referire la titlul liderului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care era și liderul țării. (integral moldova.europalibera)

Leave a reply