Christine Lagarde (BCE): „Ne confruntăm cu un şoc necunoscut în timpuri de pace”

Christine Lagarde (Paris, 1956) prezidează din noiembrie Banca Centrală Europeană (BCE), instituţie-cheie pentru țările cu mari probleme financiare – cum sunt România şi statele din sudul continentului-, în ceea ce priveşte continuarea finanțării, fără de care consecinţa este una teribilă: falimentul. Într-un interviu pentru un consorţiu mediatic format din grupul italian Corriere, Les Echos (Franţa), Handelsblatt (Germania) şi El Mundo (Spania), Lagarde a explicat ce urmează pentru Europa din punct de vedere al banilor în vremuri de criză.

Emmanuel Macron și Angela Merkel propun un fond european de recuperare de 500 de miliarde de euro. Este suficient pentru dvs., astfel încât BCE să nu fie nevoită să depună efortul singură?

Christine Lagarde: Propunerile inițiativei franco-germane sunt ambițioase, concrete și binevenite. Acestea deschid calea către emiterea datoriei pe termen lung din partea Comisiei Europene și, mai ales, permit alocarea de ajutor bugetar direct semnificativ statelor cele mai afectate de criză. Acest lucru demonstrează spiritul de solidaritate și responsabilitate menționat de cancelarul Angela Merkel săptămâna trecută. Nu poate fi consolidată solidaritatea financiară fără o mai mare coordonare a deciziilor la nivel european.

Țările europene ies treptat din faza de izolare. Care este impactul economic în zona euro?

Christine Lagarde: Ne confruntăm cu un „șoc” considerabil și necunoscut în perioade de pace. Trebuie să ne confruntăm cu determinare de a ajuta economiile noastre să se redreseze cât mai repede posibil și de a evita o criză socială. Scenariile noastre au în vedere o recesiune cuprinsă între 5 și 12% pentru zona euro în acest an, cu un scenariu central de 8%. Vom trece în revistă proiecțiile noastre pe 4 iunie, dar în cel mai rău caz, anticipăm o scădere de 15% a produsului intern brut doar în trimestrul doi. În realitate, este dificil de evaluat efectul măsurilor de izolare socială în fiecare țară, mai ales dacă trebuie să includem ipoteza unui al doilea val al epidemiei în toamnă. Există un factor care pare probabil: dacă există un al doilea val, impactul său economic ar trebui să fie mai puțin grav, deoarece experiența dă roade.

În această criză, care este rolul BCE? Conform tratatelor, aceasta nu include creșterea și ocuparea forței de muncă…

Christine Lagarde: Stabilitatea prețurilor este în centrul mandatului nostru, cu o inflație mai mică decât 2%, dar aproape de 2%. În circumstanțe de astăzi, când inflația – și așteptările la inflație – sunt cu mult sub ținta noastră, iar economia se află într-o recesiune profundă, BCE trebuie să aplice o politică monetară cât se poate de acomodabilă, pentru a stabiliza atât inflația cât și economia. Trebuie să intervenim ori de câte ori există riscul de a înăspri condițiile financiare. Și trebuie să ne asigurăm că politica monetară este transmisă tuturor țărilor din zona euro, în toate sectoarele. Acesta este scopul instrumentului nostru extraordinar, Programul Pandemic de Achiziții de Urgență (PEPP).

Toate țările în care politica monetară nu pare să producă efectele dorite merită ajutor?

Christine Lagarde: Desigur, merită. Transmiterea politicii monetare este la fel de importantă ca politica monetară însăși. Criza financiară din 2012 și apoi criza datoriilor din 2015, în Grecia, au amenințat viitorul euro în sine. Criza economică de astăzi este mult mai puternică.

Există riscul de descompunere a zonei euro?

Christine Lagarde: Nu. Situația nu este deloc aceeași. De data aceasta nu este o criză financiară și imobiliară care s-a răspândit în întreaga economie și nici nu este o criză în care o țară s-a separat de restul aplicând o politică economică slabă. Este o lovitură simetrică, care afectează în același timp toate economiile. Pentru a proteja sănătatea europenilor, factorii de decizie au decis să își închidă parțial economiile. Prin urmare, este important ca toate țările să repornească în stare bună economia folosind toate instrumentele disponibile.

Prin urmare, riscul de rupere a euro este zero?

Christine Lagarde: Da, și îmi amintesc că moneda euro este ireversibilă, este înscrisă în tratate.

Ce așteptați de la Consiliul European?

Christine Lagarde: Consiliul are o imensă responsabilitate și trebuie să fie în conformitate cu gravitatea pagubelor economice și a suferințelor sociale. Ce s-a făcut până acum? 540 de miliarde de euro sunt deja potențiali disponibili, printre ceea ce provine de la Mecanismul european de stabilitate (MES): garanții suplimentare pentru companii (axate pe IMM-uri) promise de Banca Europeană de Investiții; și planul SURE al Comisiei Europene de a co-finanța munca cu normă parţială de timp, care ar trebui lansat începând cu luna iunie. Liniile de credit ESM nu sunt ca programele de salvare din trecut. Sunt oferte de împrumut echivalente cu până la 2% din PIB-ul fiecărui stat, cu rate foarte mici și cu condiții minime. Este suficient ca solicitantul să demonstreze că fondurile sunt utilizate pentru cheltuieli directe și indirecte de sănătate pentru a combate pandemia. Acest pachet de măsuri de sprijin este binevenit, dar în mod clar insuficient pentru a reînvia economia zonei euro.

La cât ar trebui să se ridice?

Christine Lagarde: Estimăm că necesitățile totale de finanțare ale statelor, generate de această criză, numai pentru anul 2020, sunt cuprinse între 1 și 1,5 trilioane de euro. Unii vor realiza cu ușurință sumele necesare, în timp ce alții vor avea nevoie de solidaritate financiară comunitară. Mărimea și compoziția acestuia vor depinde de ambiția șefilor de stat sau de guvern, îndrumați de Charles Michel și Ursula von der Leyen. Acest plan european de recuperare, care sper că va fi rapid și masiv, va trebui, de asemenea, să se concentreze pe investițiile în bunuri publice de interes comun, pentru că este mai eficient. Includ aici securitatea sănătății, trecerea la o economie mai ecologică, mai digitală și mai protectoare a biodiversității.

În cazul în care Consiliul European nu creează un fond de recuperare suficient, țările cele mai vulnerabile pot avea în continuare programul de salvare BCE (OMT), și în ce condiții?

Christine Lagarde: Programul OMT este încă un instrument important în caseta de instrumente europeană, dar a fost proiectat pentru criza 2011-2012, care este foarte diferită de aceasta. Nu cred că este cel mai potrivit instrument pentru a face față consecințelor economice ale crizei de sănătate creată de Covid-19. Astăzi și în fața unui astfel de șoc sistemic, cel mai potrivit este PEPP, programul nostru pentru achiziționarea de valori mobiliare publice și private de 750 de miliarde de euro.

Situația bugetară din Italia, Spania și Franța era dificilă chiar înainte de criză. Nu cumva situația actuală le face să tremure? Ar trebui abandonat Pactul de stabilitate și creștere?

Christine Lagarde: Prioritatea de astăzi este de a ajuta economiile să se redreseze. Statele cheltuiesc și datoriile cresc în consecință, iar raportul datorie-PIB va crește deoarece suntem în recesiune. Toate țările lumii își înregistrează creșterea nivelului datoriilor: conform prognozelor FMI, datoria Statelor Unite va ajunge la peste 130% din PIB până la sfârșitul anului 2020, în timp ce zona euro va fi sub 100%. Dar pentru a evalua sustenabilitatea datoriei, nu ar trebui să ne concentrăm asupra nivelului datoriei raportat la PIB. Nivelul creșterii și ratele dobânzilor curente trebuie să fie luate în considerare. Acești doi factori sunt decisivi. Cred că această criză este o oportunitate bună pentru modernizarea modalităților Pactului de stabilitate și creștere, care este acum suspendat. În trecut, au fost făcute propuneri inovatoare, inclusiv de FMI, care ar trebui reexaminate.

Ce părere aveți despre ideea de coronabonos ca modalitate de mutualizare a datoriei?

Christine Lagarde: Important este că toate țările europene își dau seama cât de interdependente sunt: ​​un lanț de producție auto german poate să se oprească, deoarece nu există piese de schimb italiene, spaniole sau franceze. Integrarea comercială în zona euro este atât de puternică astăzi încât este evident că toate țările, în special cele mai puternice, sunt interesate de recuperarea celor mai slabe. În caz contrar, toată lumea pierde. Dacă planul european de redresare combină subvențiile comunitare și împrumuturi pe termen lung, cu rate ale dobânzii scăzute, destinate în special țărilor care au nevoie cel mai mult de acestea, vom fi făcut un mare pas înainte în solidaritatea financiară europeană.

Ce considerați împrumuturile pe termen lung? 10, 30, 50 de ani?

Christine Lagarde:  În cazul Fondului European de Recuperare, scadența împrumuturilor ar trebui să fie de cel puțin 10 ani, dar este clar că termenele mai lungi ar contribui la răspândirea costurilor crizei în timp. La rândul său, BCE cumpără valori mobiliare cu scadențe foarte lungi, de până la 30 de ani.