Charles al III-lea l-a citat în limba română pe Eminescu numind România “țară de glorii, țară de dor”

Regele Charles al III-lea a transmis, vineri, un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României.
Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
“Nu pot descrie ce mare plăcere îmi face să vizitez din nou România. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru amabilitatea dumneavoastră și pentru imensa generozitate de a găzdui această recepție. Abia îmi vine să cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă, deși chiar înainte de a veni aici am simțit o legătură profundă cu România.
Mult iubita dumneavoastră regină Maria a fost, după cum bine știți, verișoara primară a străbunicului meu, regele George al V-lea, în timp ce regina Maria, străbunica mea – pe care mi-o amintesc foarte bine – era descendenta contesei Claudia Rhedey, cu legături care se întorc adânc în istoria României, și, desigur, tatăl meu era văr primar cu regele Mihai și prețuiește amintirile de când se jucau împreună aici, în copilărie. Așa că, dacă îmi permiteți să spun așa, m-am simțit întotdeauna mai degrabă acasă în România!”, a continuat regele Charles al III-lea.
“Am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am putut fi martor la dezvoltarea extraordinară care a avut loc. Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea”, a afirmat monarhul britanic şi a continuat în limba română: “ţară de glorii, ţară de dor”.
Prin rostirea acestui vers, Charles al III-lea a fost aplaudat intens de cei 300 de oameni prezenți la recepția găzduită de președintele Klaus Iohannis în onoarea monarhului britanic.
Regele Charles al III-lea a spus că prețuiește mai ales prietenii săi din România, care l-au sprijinit și în proiecte și care fac bine pentru țară.
“Am văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina”, a mai precizat monarhul, evocând și rolul crucial al comunității de peste un milion de români care locuiesc în Marea Britanie.
“Abia aștept să-mi joc și eu rolul în strângerea și mai puternică a legăturilor noastre pe viitor”, a conchis suveranul britanic.