Ana Ciceală este considerată una dintre cele mai competente și credibile voci ale USRPLUS în București. A fost implicată într-un război pe viață și pe moarte cu administrație Firea.

A fost printre cei foarte puțini lideri USRPLUS din București care a urmărit pas cu pas activitatea Primăriei Capitalei în vremea PSD și a reacționat de fiecare dată când fosta primăriță a călcat strâmb, de aceea a și fost cel mai prolific candidat al USRPLUS la București pe lista de consilieri.

Bugetul Capitalei propus de Nicușor Dan este blocat de consilierii USR PLUS, care susțin că cifrele sunt nerealiste și umflate în mod populist. Consilierul general Ana Ciceală spune la RFI că este în minoritate față de colegii ei de partid.

Ana Ciceală nu împărtășește opinia majoritară a colegilor săi de partid din CGMB pe tema bugetului Capitalei:

”Eu sunt în minoritate față de colegii mei în ceea ce privește votul bugetului Capitalei, de fapt față de unii dintre colegii mei. Am formulat amendamente zilele trecute, am participat de asemenea, fiind membru în Comisia de Buget a CGMB, la nenumărate ședințe de comisie în ultimele zece zile, cred că au fost peste 33 de ore de Comisie de Buget, în care s-au dezbătut bugetele tuturor instituțiilor subordonate și direcțiilor din Primărie. Consider că acest buget a fost dezbătut, am formulat amendamente pe care le voi susține și în plen și sunt pentru votul acestui buget, chiar dacă majoritatea din Birourile Municipale reunite USR PLUS București și dintre consilierii generali sunt se pare împotrivă”.

Întrebată dacă opinia sa privind bugetul Capitalei este împărtășită de alți consilieri generali USR PLUS, ea a răspuns: ”Din câte știu eu, da, dar este minoritară această opinie”.

Ana Ciceală speră ca blocajul pe tema bugetului Capitalei să fie depășit:

”Mă aștept ca toată lumea să-și respecte jurământul făcut în urmă cu șase luni și anume să-și îndeplinească mandatul, gândindu-se la binele locuitorilor municipiului București”, a  declarat consiliera USRPLUS din Capitală, la RFI.

Ana Ciceală, cel mai mare dușman al Gabrielei Firea&PSD

Pentru faptul că a fost una dintre cele mai dure critice ale Gabrielei Firea, Ana Ciceală a fost terfelită la Antena 3, în vechiul mandat PSD.

Voi da in judecata Antena 3”, a scris Ana Ciceala pe Facebook, citată de Aktual24.ro, după un astfel de episod, în care a avut de suferit mediatic pentru că s-a luat la trântă cu mafia PSD din București.


Ana Maria Ciceala a dezvăluit în trecut, la Realitatea TV, abuzurile primarului Gabriela Firea si ale consilierilor PSD.  Ea a fost atacataă  fizic de consilierul Petre Chirica pentru că filma modul iîn care viceprimarul Aurelian Badulescu (PSD) i-a agresat verbal o colegă.