Să facem România Mare și tare în lume!

La Mulți Ani! Asta înainte de toate.

Apoi, la 102 ani de când suntem stat și țară, ce-am avea de spus, ca să nu sune banal?

În primul rând, să nu uităm că trăim pe Pământ, nu suntem singuri pe lume, iar în aceste clipe omenirea are de traversat o pandemie care, inexorabil, își lasă decontul și la noi.

Dar tocmai pentru asta, să nu uităm că avem motive să fim mândri români, chiar și în aceste clipe de răscruce ale umanității. Am uitat să ne bucurăm de România, altfel decât la 1 Decembrie. S-o facem mereu, zilnic, pe viață, simțind-o efectiv cum curge prin venele noastre!

Am început să învățăm asta, dar mai avem multe de trăit, din cauză că nu ne împăcăm cu trecutul ce ne-a creat angoasele care ne blochează simțurile.

Suntem cu toții produsul istoriei ce nu se mai poate schimba, de aceea unii dintre noi ne-am săturat poate la un moment dat de urmele nefericite ale trecutului și n-am putut trăi pe de-a-ntregul bucuria de a fi român. Ba chiar ne-am furișat uneori de asta, ne-am supărat pe viață, am comparat mereu cu alții mai buni și ne-am găsit nenumărate motive să ne plângem de milă.

Da, e istoria implacabilă! Tot ce nu ne place la noi și la ce vedem în jur nu e doar vina celor care ne greșesc, ci și vina altora dinaintea lor. Iar noi cei care îi judecăm prea aspru greșim atunci când nu ținem cont de asta.

Deci, pe lângă să învățăm să ne bucurăm mai mult de noi, îmi doresc de la România de azi să fie mai înțelegătoare chiar cu cei care ne fac rău, fără a însemna că ne complacem într-o letargie autodistructivă.

Nu, dar să fim critic-înțelepți și înțelegători cu cauzele fundamentale a ceea ce a dus la ce nu ne place la aproapele nostru.

Hoție, minciună, trădare, lăcomie, aroganță, violență și alte boli sociale sunt ceva ce ne doare, evident, dar nu ne ajută cu nimic să facem pe grozavii atunci când cei ce nu le digerăm efectul în viața cetății facem caz de ele de pe poziții superioare, ca și când ar fi meritul nostru că suntem așa.

Nu noi am ales să fim mai buni și ceilalalți mai răi, ci destinul de familie și de țară. Ba chiar de lume. Dacă vom face acest exercițiu dificil, cu siguranță vom avea de câștigat ca nație.

Pentru că mare parte din ce merge rău aici dintotdeauna este consecința intoleranței noastre interne, a războiului româno-român, care ne seacă de energie și ne distruge calea către mai bine.

Deci, să ne bucurăm, să tolerăm mai mult, să întindem mâna și să discutăm în contradictoriu fără a ne urî.

Eu însumi sunt produsul unei pasiuni de tip conflictual în care mă complac de mulți ani de pe poziția celui care ”luptă pentru mai bine”. Da, îmi place, dar mi-aș dori să dezbat, în loc ”să lupt” cu răul. Sunt, cumva, și eu o victimă a acestei atitudini de superioritate socială.

Dar partea bună e că am înțeles, după foarte mulți ani, că nu ajută la mare lucru, deși nu mă dezic de trecutul care mi-a creat ”armura” de gazetar al cetății.

Nu vreau să ne mai învârtim în cerc! Ajung mai bine de 30 de ani de veșnică ură. Nuu noi am creat-o, dar am plătit prețul istoriei noastre recente și, chiar dacă mulți vor continua să le ”ia glanda” greșiților lor, năzuiesc că putem face pasul către o nouă etapă de evoluție națională: cea a reconstrucției.

România s-a târât practic prin tranziția de la comunism la libertate, avem multe răni și destule pierderi de achitat, vom mai căuta încă vinovați, dar trebuie să trecem la nivelul următor!

Aici nu e vorba de partide, de candidați, de lideri providențiali – toate sunt rezultantele sumei individual-colective. Nu vor fi alții mai buni decât atunci când noi înșine, ca indivizi, vom fi mai buni. Iar ca să fim mai buni trebuie să nu ne mai războim atât de mult cu noi înșine, pentru că atunci nu mai avem resurse de a lupta pentru reconstrucție.

Peste câteva zile vom avea alegeri și toată lumea spune că avem o șansă unică.

Vom plăti prețul dureros al crizei pandemiei, dar o viziune de țară și o unitate în jurul unor valori la care ar trebui să subscrie majoritatea forțelor politice ne pot ajuta să trecem cu bine peste greul de anul viitor și să începem, din 2022 încolo, partea cea mai frumoasă a României ultimului secol.

Și asta îmi doresc de la noi, acum, la ceas de Sărbătoare! Să visăm mare, să credem că suntem cei mai buni, să arătăm Europei că România poate fi ”Elveția estului”, fără a rămâne în afara UE.

Avem tot ce ne trebuie să dăm lovitura asta. Să nu mai fim ”o țară mică”. Să facem din noi un exemplu de renaștere după modelul dragilor noștri înaintași ai Casei Regale, care ne-au scos din mocirla unei țări îngropate în propriile mizerii și – via Carol I, Ferdinand Întregitorul, Regina Maria, Carol al II-lea chiar și Regele Mihai – ne-au redat ceea ce cărțile de istorie numesc ”demnitatea națională”.

Rigoarea nemțească a contat enorm și am face bine să ținem de ea, să nu facem mișto de acest ADN care se păstrează oarecum și în firea actualului președinte al României, desigur nu la parametri specifici dinastiei de Hohenzollern, pentru că, nu-i așa, și peste Klaus Iohannis a trecut tot un comunism ca și peste noi.

Însă urmele culturii germanice se văd și la el, iar asta ar trebui să ne bucure, mai ales că e președintele nostru, așa cum și pe vremuri bunicii vorbeau cu mândrie de regele lor, hai să învățăm mai mult și din lecția respectului față de cel pe care noi înșine îl alegem să ne conducă!

E prea complicat? Părem ”slabi” dacă nu ”i-o tragem”, cum fac unii dintre semenii noștri atunci când îl desenează în rol de Hitler? Poate. Dar nicio țară puternică din lume nu-și urăște liderii așa cum o facem noi, altfel n-ar fi puternică.

Deci, asta e o altă dorință a mea de la România viitoare: să începem să ne respectăm mai mult, noi între noi și noi pe cei pe care i-am desemnat să ne fie lideri.

Căci dacă vom fi veșnic Gică-Contra și vom căuta mereu nod în papură sau interminabile surse de mișto tip ”ficusul” sau ”mutul”, cum făcea o distinsă primăriță din Oltenia, oare ce obținem?

O țară slabă, deșirată, învinsă. Vedeți acum, în pandemie, cum sunt unii care caută mereu să arate ce rea e administrația statului, în loc să întindă mâna de ajutor. Dacă Guvernul e rău, ce Guvern poate fi bun într-o țară care se sfâșie pe sine, mai ales în criză?

Răspuns: NICIUNUL. Și-atunci? Nu e mai bine să fim uniți în fața răului decât să facem pe deștepții despre cât de proști sunt guvernanții? Eu sunt convins că da, pentru că asta se întâmplă în țările nordice, bunăoară.

Nu sunt mai buni decât noi norvegienii sau suedezii, dar sunt mai uniți în fața atacurilor din afară, cum este pandemia actuală. Asta face diferența de succes între ei și noi.

Putem încerca?

N-o mai lungesc. Visez la o revoluție spirituală a acestei nații. La un fel de salt cuantic către forța de construcție a binelui, în raport cu pasiunea luptei cu răul.

Și să privim senin toate defectele noastre. Să râdem chiar de ele. Să facem poante în care să nu ne simțim lezați, ca să putem dialoga cu cel care nu ne seamănă.

Să nu mai fim egoiști, ca să arătăm că noi suntem cei adevărați, curați, drepți. Să-i ajutăm pe cei care ne trag înapoi să înțeleagă că greșesc, fără a-i umple de zoaie și venin. Cultura dialogului e ce ne poate ajuta enorm. Și pacea. Pacea noastră internă, pentru că ne-am războit atât de bine între noi încât ne-am golit singuri țara.

Nu suntem cu nimic mai slab dotați decât alții. Avem toate darurile naturii – ba chiar Dumnezeu a fost foarte generos cu noi – pentru a face din acest tărâm un adevărat colț de rai. Putem repara stricăciunile trecutului. Putem face multe, foarte multe.

Dar pentru asta avem nevoie să ne schimbăm, ca români și ca oameni. Să ne ne mai prefacem că nu se poate, că merge și-așa sau că ”nu de noi depinde”. Ba da! Chiar de noi și nicidecum de alții.

Să tragem linie și să ne privim cu sinceritate în suflet. Gata! Ne-au făcut mult rău cei care ne-au făcut, dar a trecut. Binele a învins, ca la Hollywood. Nu mai există riscuri prea mari pentru a ne întoarce în epoca FSN și post-FSN. Am cam terminat cu ”tranziția”.

Mai avem de rezolvat problema răspunderii, sunt dosare, anchete, vor exista sau nu vinovați, însă miza e alta de acum încolo: să nu ratăm imensa șansă de a face România Mare!

Și ca hotare, căci va fi posibil în UE de când Maia Sandu a ajuns președinte, dar și ca potențial enorm a ce putem deveni dacă închidem rănile istoriei și ne apucăm de treabă.

Acesta este motivul pentru care am pledat pentru pace pe Dreapta, pentru ascuns disensiunile în spatele ușilor închise, pentru aducerea la tăcere a arhanghelilor dreptății care luptă cu cei cu care au nevoie să facă ei înșiși echipă.

Pentru că ne-am săturat de luptă! Pentru că de aia au plecat milioane de români, pe care îi vrem înapoi acasă. Pentru că TREBUIE să renaștem, or asta nu se poate prin război între noi. 

Sigur că nu semănăm, că unii greșesc mai mult, alții mai puțin, unii sunt mai deștepți și alții mai puțin capabili. Dar nu există soluție independentă, tot timpul va fi nevoie cel puțin de doi pentru a construi. Deci, facem echipă sau continuăm să arătăm ce buni suntem unii și ce răi alții?

Eu cred că facem! Este cumva și răzbunarea istoriei, dreptatea ei. Suntem condamnați să reușim. Să ne vindecăm. Să renaștem. Și să ne bucurăm pe deplin. Să fim cu adevărat mândri ca români, nu doar de Ziua Națională. Cei mai mândri pământeni!

Asta îți doresc eu ție, dulce Românie!

LA MULȚI ANI!

VEZI ŞI:

INTERVIU. Cătălin Avramescu: ”Cer public anchetarea judecătorilor CCR! Nu poți trimite oameni în sicriu prin decizii iresponsabile…”

VIDEO: Mesaj de 1 Decembrie de la românii din America

Vom putea munci de acasă, dar cu salariu mai mic. Predicția lui Bill Gates, fondatorul Microsoft