Ce beneficii aduce aderarea la Schengen

0
664

Reticența unor state occidentale cu privire la prezența României  și Bulgariei în Spațiul Schengen începe să dispară. În cazul României criteriile tehnice sunt îndeplinite de mult, dar din rațiuni politice interne țări ca Olanda, Germania, Franța și altele s-au opus ani la rând.

Acum cu declarațiile cancelarului german Olaf Scholz coroborate și cu alte declarații și angajamente, aderarea țării noastre la Spațiul Schengen pare mai aproape ca oricând.

Ce înseamnă aderarea la Schengen:

  • Aderarea va elimina timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria și Bulgaria (corelativ și cu Grecia).
  • Astfel, vom avea parte de mai puține neplăceri la trecerea frontierei, în special în perioada concediilor de vară/iarnă.
    • Acum, în plin sezon estival, turiștii români care trec frontiera cu Bulgaria sau cea cu Ungaria pot aștepta o oră sau chiar mai mult atât la ieșirea din țară, cât și la intrarea în România, și nu doar la sfârșit de săptămână.
    • Aceeași situație mai mult decât supărătoare va fi evitată și cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când cei care doresc să-și petreacă Crăciunul în țară trebuie să aștepte un timp mult prea mare ca să ajungă lângă cei dragi – chiar anul trecut, mai mult de 4 ore la frontiera cu Ungaria în PTF Nădlac.
  • Nu vom mai pierde timp prețios cu controlul documentelor, iar transportatorii vor scăpa de cozile de la frontierele cu Ungaria și Bulgaria.
    • Sunt timpi chiar și de 8 ore la intrarea în țară prin PTF Negru Vodă sau de peste 1 oră la ieșirea din țară pe la Bechet sau Giurgiu, cum s-a întâmplat recent (joi, 11.08.2022 ora 17:00).
  • Trecerea frontierei se va putea realiza indiferent de oră, prin orice loc, în orice perioadă a anului, iar cetățenii statelor membre care călătoresc în spațiul Schengen vor trebui să aibă asupra lor doar un document de identitate valabil, fără a fi supuși controalelor la frontieră. Vom călători precum în interiorul țării!
  • La frontiera aeriană, va fi eliminat controlul de frontieră pentru zborurile către/dinspre destinații din spațiul Schengen, iar deplasările către/din aceste destinații se vor desfășura ca un zbor intern în România.
  • Aderarea la Schengen va avea un impact pozitiv în special pentru transportatori, prin eliminarea timpilor mari de așteptare la frontierele terestre cu Ungaria și Bulgaria. Transportatorii nu-și vor mai pierde vremea cu tot felul de controale și proceduri birocratice la frontiere.
  • Aderarea va contribui la promovarea afacerilor și la creșterea competitivității în Uniunea Europeană.
  • Comerțul va fi mai profitabil, iar mărfurile vor circula mult mai rapid și la costuri mult mai mici. Costurile inerente presupuse de cheltuielile pentru combustibili, salarii, diurne șamd vor fi mult diminuate.
  • Aderarea la Schengen va crește atractivitatea României ca destinație de afaceri și ca destinație turistică. Va fi o şansă în plus pentru economia şi companiile din ţară de a profita de avantajele pieței unice a UE.

Leave a reply