marți, februarie 11

Burduja – ambasadoarea SUA: „Contăm pe sprijinul și tehnologiile de ultimă generație americane”

0
318

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut o întâlnire cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, în cadrul căreia au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul nuclear civil, construcția Unitatilor 3 și 4 de la Cernavodă și pe colaborarea dintre Statele Unite și România cu privire la reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR), unde țara noastră are potențialul de a fi unul dintre liderii mondiali în inovare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, citat de caleaeuropeana, partea americană a evidențiat importanța menținerii securității în aprovizionarea cu energie, în contextul tensiunilor geopolitice actuale.

Un capitol distinct l-a constituit subiectul energiei verzi, în mod special domeniul eolian off-shore. Statele Unite ale Americii a implementat un model de succes în gestionarea acestei resurse. România va lansa în dezbatere publică, în cel mai scurt timp, proiectul legii pentru resursele de energie eoliană din Marea Neagră.

„Am subliniat faptul că parteneriatul cu Statele Unite ale Americii în domeniul enegiei este esential nu numai pentru pentru dezvoltarea României, ci și pentru securitatea energetică a țării noastre și a întregii regiuni. Finanțarea energiei cu emisii zero de CO2, inclusiv a celei nucleare, ne va aduce succesul în ceea ce privește decarbonizarea, garantând securitatea furnizării de energie către cetățenii și companiile din România.

Energia verde, reducerea emisiilor de carbon și dezvoltarea surselor de energie curate reprezintă deziderate strategice ale țării noastre, pentru care contăm pe sprijinul și tehnologiile de ultimă generație americane”, a punctat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Leave a reply