Bunicuța de 107 ani care a supraviețuit Gripei Spaniole și Covid19
Americanca Anna Del Priore din statul New Jersey, ajunsă la vârsta de 107 ani, nu doar că a văzut multe la viața ei dar a și supravietuit două pandemii mondiale. A trăit sub optsprezece președinți, două războaie mondiale, războiul din Vietnam, din Corea, mișcarea drepturilor civile și nenumărate alte evenimente istorice. În urmă cu aproape un secol, ea a supraviețuit chiar și pandemiei gripale spaniole – care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni în întreaga lume, scrie presa de peste ocean.
Anul acesta bunicuța a fost diagnosticată cu Covid 19, iar nepoata ei a crezut că virusul îi va fi fatal. Nu a fost să fie așa. Nepoata, Jasmine, crede că stilul de viață al bunicii sale și alimentația sănătoasă este secretul acestei longevități. „Se mișcă constant”, a spus ea. „Am mers mereu în Brooklyn – la magazinul alimentar, la brutărie. În fiecare seară facem de mâncare. Toate mâncărurile care le mâncăm sunt mediteraneene -cu ulei de măsline, legume, fructe, nuci.”
Nu numai că Del Priore și-a revenit, este complet mobilă și chiar mai și dansează. „Dansul te face să te simți bine. Vreau să-mi păstrez sănătatea” spune bunicuța. Toți cei din jurul ei au fost surprinși de vindecarea ei. „Oamenii nu mă cred”, a spus o asistentă medicală. „A fost uimitor să-i urmăresc însănătoșirea… În tot restul vieții, voi putea să spun lumii că am întâlnit și am admirat pe cineva care a supraviețuit până acum și a rămas sănătos.” Bunicuța este încă optimistă și modestă „Mă simt bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață” a mai spus ea.