sâmbătă, iulie 13

Nicușor Dan: „Bucureștiul devine capitala gimnasticii”

0
826

Peste 1.000 de sportivi din 33 de ţări vor concura în perioada 1 septembrie – 22 octombrie 2023 la competițiile de gimnastică artistică, aerobică, acrobatică și gimnastică pentru toți găzduite de București.

Evenimentul internaţional, cel mai mare din punct de vedere al complexităţii şi competiţiilor organizate de FRG în România, va include „RomGym Trophy” la gimnastică artistică, masculin şi feminin, Concursul Naţional de Gimnastică Acrobatică, Cupa Mondială de Gimnastică Aerobică, Campionatele Balcanice de Gimnastică Aerobică şi Bucharest Gym for All Festival.

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a afirmat că Primăria sprijină sportul și spune că Bucureștiul va avea o nouă Sală Polivalentă în 3-4 ani.

„Reafirm şi cu această ocazie că Primăria Capitalei sprijină sportul, lucru care se observă în activităţile care s-au desfăşurat până în prezent în Bucureşti. Baschet 3×3, Campionatul European de Polo, L’Etape Romania by Tour de France sunt doar câteva dintre evenimentele care au transformat Bucureştiul într-o scenă a sportului.

Încercăm în sport, ca și în alte domenii, să punem Bucureștiul pe hartă. Vrem ca această competiție să crească în timp. Suntem bucuroși că Bucureștiul este gazda unor manifestări sportive.

Locația de la Lia Manoliu nu e potrivită, în opinia mea (n.r. pentru o nouă Sală Polivalentă). Avem un nou Plan Urbanistic General și de la finalul anului vom începe demersurile pentru construirea ei. În 3-4 ani putem avea sală” – Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului.

FRG împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism din PMB organizează la Sala Polivalentă din Bucureşti, a treia ediţie a „RomGym Trophy”.

În urma concursurilor de verificare echipele României vor avea următoarea componenţă: Andrei Muntean, Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Roland Modoianu, Nicholas Ţarcă şi Emil Neagu, la masculin, respectiv Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda (România A), Amalia Puflea, Ella Oprea Creţu, Maria Ceplinschi, Ioana Danciu şi Antonia Duţă (România B).

S-au înscris sportivi din 14 ţări: Germania, Israel, Norvegia, Portugalia, Canada, Spania, Finlanda, Egipt, Polonia, Cehia , Danemarca, Azerbaidjan, Austria şi România, scrie hotnews.

Alături de gimnaştii din echipele României vor concura la Bucureşti, printre alţii, Andrey Medvedev (Israel) – vicecampion european şi medaliat mondial la sărituri, Artem Dolgopyat (Israel) – campion olimpic la Tokyo 2020, dublu campion european si dublu vicecampion mondial la sol, Marta Pihan Kulesza (Polonia), 36 de ani, medaliată la etapele de cupa mondială, participantă la JO 2008 şi 2012, Laurie Denommee şi Shallon Olson reprezentantele Canadei, echipă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris.

Leave a reply