Bode: „PNL are vocaţia guvernării, a orientării pro-occidentale şi euro-atlantice”
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a afirmat, marţi, la aniversarea a 147 de ani de la înfiinţarea PNL, că partidul „are vocaţia guvernării, a orientării pro-occidentale şi euro-atlantice şi, totodată, a dezvoltării”.
„Am sărbătorit cei 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal la Vila Florica, alături de Preşedintele României Klaus Iohannis, de Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă şi prieteni liberali. Conacul Brătienilor, leagănul liberalismului românesc este locul de suflet al liberalilor dar şi spaţiul în care simţi cel mai bine istoria marii familii politice a Brătienilor”, a scris Lucian Bode pe Facebook. Ministrul a completat că că partidul din care face parte „a avut în decursul lungii sale existenţe istorice destinul acestei ţări în mâini şi a lucrat în interesul acestei ţări”.
„Chiar dacă au fost momente de tensiune internă, chiar dacă vremurile au fost tulburi şi contextele istorice agitate, PNL a reuşit de fiecare dată să răzbată prin istorie şi să construiască solid şi pentru viitor”, a mai transmis Lucian Bode, explicând că „PNL are vocaţia guvernării, a orientării pro-occidentale şi euro-atlantice şi, totodată, a dezvoltării”, dar şi că „este partidul care coagulează elitele româneşti, care captează energiile creatoare şi care generează progres”.
Ministrul le-a transmis colegilor săi că au „misiunea de a da consistenţă şi pe mai departe proiectului politic liberal care duce România înainte! Suntem partidul dreptei autentice româneşti care dă tonul în politica românească şi care se identifică cel mai bine cu interesele şi preocupările românilor”.
„Liberalismul este viu, este o stare de spirit care trebuie întreţinută atât între noi, dar şi în societate. Vom reuşi acest lucru dacă suntem autentici şi transmitem încredere şi seriozitate în exterior”, a conchis liderul liberal, informează adevarul.
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Despre noi
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.
News
-
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024