sâmbătă, iulie 13

Lucian Bode: „Consumul de droguri în România a devenit un flagel”

0
209

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Lucian Bode a declarat, luni, la Zalău, că în opinia sa consumul de droguri în România a devenit un flagel, iar pentru combaterea fenomenului e necesară nu doar combaterea, ci mai ales prevenirea.

„Din păcate, din ce în ce mai mulţi conducători auto se urcă la volan sub influenţa drogurilor, a substanţelor interzise. (…) Legislaţia a fost modificată şi tot Ministerul Afacerilor Interne, anul trecut, a venit cu un proiect de ordonanţă care s-a transformat în ordonanţă de urgenţă şi este legea astăzi în România care a înăsprit foarte mult sancţiunile ce vizează inclusiv această infracţiune. Este o infracţiune să te urci la volan după ce ai consumat droguri, dar se pare că nu e suficient.

Ca în orice astfel de situaţie, eu cred că nu este suficient să combaţi. Este nevoie să combaţi, să vii cu sancţiuni dure, dar este nevoie, cred, mai mult ca oricând, de prevenţie. Iar componenta de prevenire în astfel de situaţii, prin cursuri de specialitate, prin materiale de prezentate în parteneriat cu media, cred că mai are mult loc de mai bine. (…) Sunt multe instituţii care sunt chemate să-şi dea mâna pentru a limita aceste categorii de infracţiuni”, a declarat Lucian Bode, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a adăugat faptul că în România există foarte mulţi dependenţi de droguri, iar numărul centrelor de recuperare nu este unul suficient.

Nu mă feresc să spun – consumul de droguri în România a devenit un flagel. Noi am trecut, de ceva vreme, de la ţară de tranzit, de consumatori ocazionali, la ţară în care sunt foarte, foarte mulţi dependenţi şi când ne uităm la câte centre de recuperare are statul român pentru cei care cad în această patimă, ar trebui să fim foarte îngrijoraţi. Sigur, acest subiect am putea să-l dezvoltăm foarte mult şi este un subiect care ar trebui să preocupe deopotrivă societatea civilă, opinia publică în ansamblu şi clasa politică.

Eu voi face tot ceea ce ţine de mine, în calitatea mea de parlamentar de Sălaj şi din această poziţie pe care o ocup astăzi, de vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor, pentru ca legislaţia să fie mult înăsprită şi să-i protejeze pe cei care sunt vulnerabili în astfel de situaţii„, a afirmat fostul ministru de Interne.

Leave a reply