Boc: „Viktor Orban a fost copilul răsfăţat al Uniunii Europene”

0
186

Fostul premier Emil Boc l-a criticat pe șeful Guvernului de la Budapesta, subliniind că pe măsură ce se apropie preluarea președinției Consiliului European, discursul lui Viktor Orban va trebui să fie în consonanță cu valorile UE. 

„Viktor Orban a fost copilul răsfăţat al Uniunii Europene”, susține actualul primar, din Cluj-Napoca, arătând însă că este „convins că în condiţiile în care Ungaria se apropie încet dar sigur de preşedinţia Consilului UE, discursul domnului Orban va trebui să fie în consonanţă cu valorile UE, nu există alternativă”.

Potrivit primarului, „nu poţi să fii în Uniunea Europeană şi să promovezi idei şi soluţii care ţin de lcururi care nu aparţin Uniunii Europene”.

„Cred că acum trebuie să intre totul în normal (…)  dacă domnul Orban şi Ungaria doreşte să poată să îşi exercite preşedinţia rotativă a UE, care urmează anul viitor, chiar nu poate vorbi altă limbă decât limba clubului din care face parte”, a mai spus Emil Boc, potrivit News, într-o conferință de presă.

Viktor Orban s-a dat iar în spectacol cu ocazia discursului de la Băile Tușnad, unde a avut declarații revizioniste, antioccidentale, dar și săgeți către Guvernul României, la doar trei zile de la „începutul unei frumoase prietenii“ cu Marcel Ciolacu, potrivit adevarul.

Leave a reply