marți, decembrie 3

Bittman, trezește-te! ”Modelul suedez” despre relaxarea în pandemie – un eșec. Țara scandinavă trece la măsuri dure

2
2281

Suedia, care a adoptat o strategie mai puţin strictă ca alte ţări în faţa pandemiei de COVID-19, a anunţat luni că limitează reuniunile publice la maxim opt persoane în faţa creşterii numărului de contaminări, o premieră de la începutul pandemiei, informează AFP.

Limita de persoane pentru adunări publice, fixată până acum la 50-300 de persoane în funcţie de caz, se va reduce la opt timp de o lună, începând din 24 noiembrie, o măsură „foarte intruzivă” şi „fără precedent”, dar „necesară” pentru a face să scadă curba de infectări, a justificat premierul suedez Stefan Lofven în timpul unei conferinţe de presă. „Nu mergeţi la sala de fitness, nu mergeţi la bibliotecă, nu organizaţi mese, nici sărbători. Anulaţi-le!”, a îndemnat premierul Suediei, citat de Agepres.

Aceasta este una dintre rarele restricţii decise de respectiva ţară scandinavă, a cărei strategie atipică a făcut să fie urmărită cu atenţie în ultimele luni peste tot în lume.

Regatul scandinav, cu 10,3 milioane de locuitori, a avut o strategie sanitară fără port de mască, fără carantină sau închiderea magazinelor, însă şi-a îndemnat populaţia să-şi limiteze contactele şi să lucreze în telemuncă pe cât posibil. Aceste „recomandări” valorează aici cât nişte reguli, însă nu sunt însoţite de măsuri coercitive şi nici de sancţiuni, exceptând strict cazurile când este depăşită limita de persoane în timpul unor reuniuni publice.

Şi în sfera privată aceasta din urmă este o recomandare, nu o interdicţie în sensul strict al cuvântului.

Restaurantele şi barurile vor continua să poată primi mai mult de opt persoane, însă nu mai mult de opt la aceeaşi masă.

În faţa celui de-al doilea val de pandemie, autorităţile suedeze au introdus deja luna trecută noi recomandări regionale mai stricte, ce constau în special în limitarea contactelor în afara gospodăriilor şi evitarea locurilor închise. Acum, ele vizează cea mai mare parte a teritoriului suedez.

De asemenea, executivul suedez a anunţat săptămâna trecută interzicerea vânzării de alcool după orele 22:00, până în februarie. În afară de aceasta, la Stockholm şi Goteborg (vest), vizitele la căminele de bătrâni – puternic afectate în timpul primului val al pandemiei – sunt din nou interzise.

Bilanţul deceselor a început din nou să se agraveze în ultimele zile în Suedia: vineri, cea mai recentă zi când au fost emise date, au fost anunţate aproape 6.000 de cazuri de contaminări şi 42 de decese suplimentare, ceea ce a majorat cifrele totale în Suedia la peste 177.000 de contaminări şi 6.164 de morţi.

În România, ultimul pe lista conspiraționiștilot care trimit oamenii la moarte prin COVID a fost solistul Dan Bittman.

Acesta a dat exemplul Suediei, pe motiv că masca e opţională acolo. Artistul a ridicat un semn de întrebare şi în privinţa altor nereguli bătătoare la ochi.

„Cârciumile sunt deschise până la o anumită oră. Lumea nu poartă mască, e opţional, fiecare poartă dacă vrea, dar în principiu nu se poartă mască şi aşa mai departe. Şi la fel e în foarte multe ţări de unde noi nu luăm decât lucrurile rele să le prezentăm ca să înfricoşăm populaţia României. Hai să fim serioşi! De ce?”, se întreabă Dan Bitman.

Mesajul său a fost dur atacat de un medic român din Suedia, care l-a pus pe punct, cu argumente, pe ”guristul” de la Holograf, într-o epistolă detaliată despre adevărata situație din Suedia, nu despre cea falsificată de indivizi fără scrupule ca fostul cântăreț al PSD.

Detalii, AICI

VEZI ŞI:

Banii Europei, blocați de Dragnea de la Budapesta. Premierul Ungariei lasă țările UE fără ajutoare anti-COVID, supărat că trebuie să respecte statul de drept

După cuplul ”Ciordache”-Dîrcă, încă un ”accident” USR-PSD! Viceprimarul USR al Timișoarei, susținut de PSD

2 comments

Leave a reply